Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un polonez la Casa Albă în vremea pandemiei - Președintele Poloniei primul invitat străin al instituției de la declanșarea epidemiei în State

flickr.com
Andrzej Duda

Preşedintele polonez Andrzej Duda urmează să aibă miercuri, la Washington, convorbiri cu omologul său american Donald Trump, Duda fiind primul lider străin care vizitează Casa Albă de la începutul pandemiei de COVID-19, notează thenews.pl, potrivit Agerpres.

Secretarul pentru presă al Casei Albe, Kayleigh McEnany, a declarat săptămâna trecută că pe agenda discuţiilor dintre cei doi şefi de stat se află apărarea, comerţul, energia şi securitatea telecomunicaţiilor.

El a adăugat că vizita lui Andrzej Duda la Washington "are loc într-o perioadă esenţială atât pentru SUA, cât şi pentru Polonia, întrucât ne redeschidem ţările după luni de bătălie contra pandemiei de COVID-19''.

Krzysztof Szczerski, consilier pentru politică externă al preşedintelui Duda, a declarat pentru postul de radio public polonez că întâlnirea celor doi lideri se va concentra pe "trei subiecte principale: primul, sănătatea; al doilea, investiţiile şi dezvoltarea; al treilea, securitatea''.

'Pot spune că vor fi veşti bune de la Washington', a spus Szczerski, care este şi şef de cabinet al preşedintelui Poloniei.

Citește și: Lovitură DURĂ de la DNA pentru directorul UNIFARM - Control judiciar pentru fapte de luare de mită, abuz și favorizarea unor persoane

Temele referitoare la securitate vor acoperi cooperarea în sectorul energiei, Iniţiativa Celor Trei Mări şi securitatea cibernetică, în timp ce chestiunile privind sănătatea includ un răspuns comun la actuala pandemie de COVID-19.

Duminică, Pawel Soloch, şeful Biroului de securitate naţională din subordinea preşedintelui polonez, a menţionat că, în timpul vizitei sale la Washington, Duda va reprezenta nu numai Polonia, ci şi ''statele membre ale NATO şi UE''.

Şeful statului polonez a avut luni o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Potrivit politico.com, vizita lui Andrzej Duda la Washington coincide cu intenţiile lui Trump de a anunţa o suplimentare a numărului trupelor americane desfăşurate în Polonia.

Liderul de la Casa Albă intenţionează să reducă efectivele americane din Germania cu peste 9.000 simultan cu o sporire a prezenţei militare a SUA pe teritoriul polonez.

Aceasta va fi cea de-a cincea sa întâlnire oficială cu Donald Trump. Cei doi lideri s-au mai întâlnit o dată în Polonia şi de alte patru ori în SUA. Vizita are loc cu numai câteva zile înaintea alegerilor prezidenţiale din Polonia, prevăzute pentru 28 iunie şi în care Duda candidează pentru încă un mandat de cinci ani

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.