Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un prezidențiabil dezvăluie ce vor discuta Băsescu și Ponta

ponta basescu

Președintele vrea, ca înainte de a promulga legea reducerii CAS, să știe de unde va face guvernarea Ponta rost de bani pentru reducerea deficitului bugetar.

Cătălin Predoiu, fost ministru în mandatul lui Băsescu și candidatul PDL la alegerile prezidențiale, apreciază discuția dintre președinte și premier.

”Ce se va discuta luni la Cotroceni ? Cum va demonstra guvernul posibilitatea reducerii CAS ?

Discuția ce va avea loc între președinte și guvern privind posibilitatea reducerii CAS-ului o apreciez ca pe un fapt pozitiv. Marile și complicatele probleme ale politicii bugetare, cu implicații pe termen lung asupra întregii națiuni cer un consens politic. Chiar dacă în actualele condiții un asemena consens este greu de obținut, măcar o consultare este absolut necesară.

Nu știu cu ce argument va veni guvernul, mai ales după gafa introducerii și retragerii intempestive a  proiectului de cod fiscal, dar ar trebui să se țină seama de existența unei surse importante de contrabalansare a pierderii bugetare prin reducerea CAS-ului.

Mă refer la posibilitatea reducerii evaziunii fiscale.

Așa după cum se arată în analize prestigioase , România conduce detașat în topul european al evaziunii fiscale prin nepalata TVA, potrivit unui studiu al Comisiei Europene. Între TVA-ul care ar putea fi maxim colectat în mod teoretic și cel efectiv corectat există o diferență procentuală de 48% consemnată pe baza datelor statistice definitive pentru anul 2011 și o diferență medie de 42% pentru perioada 2000 – 2011.

Pierderea pentru bugetul anual al țării pe această cale a ajuns să treacă pargul de 10 miliarde de euro iar trendul pe care ne-am înscris este unul negativ, rezultatul pentru 2011 fiind mai slab decât cel mediu pentru intervalul 2000 – 2011. Practic, dacă am fi reușit să încasăm TVA-ul măcar în aceeași proporție cu vecinii bulgari, am fi avut la dispoziție în buget peste 7 miliarde de euro în plus sau 5,5% din PIB.Pentru a avea o imagine corectă, trebuie menționat că situația s-a înrăutățit și în alte state din regiune, precum Ungaria, Polonia sau Cehia. Numai că acolo fenomenul este de două ori mai redus în Ungaria, de trei ori în Cehia și de cinci ori în Polonia față de cel de la noi.

Important este și faptul că Raportul CE atrage atenția că diferența de TVA neîncasat ( TVA gap) nu este cauzată doar de fraudă, ci și de alte cauze precum falimentele, insolvența, erorile statistice, plățile întârziate și evitarea legală a plăților. Totuși, frauda constituie motivul principal și are ca efect majorarea nejustificat de mare a cotei legale, de natură să frâneze dezvoltarea economică și să reducă nivelul de trai al celor care respectă legea.

Deși se cunoaște cum s-ar putea reduce evaziunea, punerea în practică a unei reale politici antievazioniste este greu , dar nu chiar imposibil, de  acceptat la nivelul actualului guvern. Frauda, așa după cum se arată în Raportul UE, este atributul puterii economice a clientelei politice, a baronilor și potentaților actualei coaliții de guvernare.

Ar putea Domnul Ponta, apăratorul lui Duicu sau Mazăre să se lupte cu stâlpii puterii PSD-iste ?

Este greu de crezut, mai ales în an electoral.

Rămâne o singură cale de contrabalansare a scăderii CAS : introducerea de noi impozite și taxe asupra populației. Chiar dacă acum, această intenție nu a putut fi pusă în practică, ea va fi, cu siguranță, realizată după alegeri.

Logica guvernării Ponta este simplă : ” dăm cadouri electorale în 2014 și le luăm înapoi în 2015.”, a scris Predoiu pe propriul site.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.