Un profesor de educaţie fizică de la un colegiu naţional din Ploieşti este cercetat într-un dosar pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, fiind vorba despre o fată de 14 ani, conform Agerpres.
"La data de 28 februarie a.c., poliţiştii Secţiei nr. 3 de Poliţie Ploieşti au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Ploieşti, la domiciliul, respectiv locul de muncă al unui bărbat de 33 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor. În fapt, bărbatul, în cursul anului 2023 şi până în prezent, ar fi întreţinut mai multe relaţii sexuale cu o minoră de 14 ani, din municipiu, cunoscând vârsta acesteia", a informat, vineri, Poliţia Prahova.
Surse judiciare au precizat că inculpatul este profesor de sport la un colegiu naţional din municipiul Ploieşti iar minora nu este eleva sa. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Conform portalului instanţelor de judecată, Judecătoria Ploieşti a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi a dispus plasarea inculpatului în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor.
Comentează