Un pui de hipopotam din celebra colonie creată de Pablo Escobar a murit din cauza malnutriției

Article thumbnail

Sursă foto: Steve Allen / Panthermedia / Profimedia

Un pui de hipopotam, descendent al coloniei lui Pablo Escobar, a murit miercuri, la scurt timp după ce fusese găsit, în stare avansată de malnutriţie, în nord-vestul Columbiei, informează joi AFP.

Puiul, în vârstă de aproximativ 15 zile, fusese găsit fără mama sa, de către pescari, pe malul unui râu. El stătea ascuns în tufişuri, într-o zonă rurală din departamentul Antioquia (nord).

Potrivit guvernului, aproximativ 200 de hipopotami trăiesc în sălbăticie în această zonă. Animalele s-au înmulţit după introducerea lor de către baronul drogurilor Pablo Escobar, împuşcat de forţele de ordine în 1993.

"Puiul de hipopotam a fost găsit cu semne de deshidratare cronică, malnutriţie şi o afecţiune gastro-intestinală acută, care i-a complicat starea clinică generală", a declarat într-o înregistrare video un medic veterinar din cadrul autorităţii regionale de mediu.

În pofida încercărilor de a-l salva, animalul "a decedat", a adăugat acesta.

După ce a fost descoperit, puiul a fost transferat într-un sanctuar de hipopotami de la Hacienda Napoles, domeniul care a aparţinut anterior lui Escobar şi care a fost transformat ulterior într-un parc tematic.

Pablo Escobar a importat patru hipopotami, în anii '80, pentru grădina zoologică privată de pe domeniul său. După moartea şefului cartelului din Medellín, animalele au scăpat în sălbăticie şi s-au stabilit de-a lungul malurilor fluviului Magdalena, unde au perturbat ecosistemul şi au atacat pescari.

În regiune trăieşte în prezent cea mai mare colonie de hipopotami din afara Africii.

Această specie, considerată invazivă, se reproduce necontrolat pe malurile fluviului.

Guvernul a aprobat în acest an un plan ce vizează sacrificarea a aproape 80 de exemplare, după eşecul tentativelor de a controla reproducerea acestor animale prin sterilizare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură21°C
Variabil
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri