Un puternic incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, la un gater din judeţul Suceava, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale. Intervenţia este dificilă, întrucât focul este înteţit de vânt, potrivit news.ro.
Pompierii intervin, sâmbătă seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la un gater din comuna Cornul Luncii, judeţul Suceava.
”Arde hala pe o suprafaţă de 300 – 400 de metri pătraţi. Incendiul este foarte puternic. S-a dezvoltat din cauza vântului puternic şi a cantităţii mari de material lemnos”, a transmis ISU Suceava.
Iniţial s-au trimis 6 autospeciale de pompieri a locul intervenţiei, ulterior dispozitivul fiind suplimentat.
Pompierii lucrează pentru localizarea şi lichidarea focului.
Comentează