Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un reputat profesor în ştiinţe comportamentale explică motivele pentru care se poate eşua în lupta cu Covid-19

coronavirus

Nick Chater, reputat profesor în ştiinţe comportamentale de la Warwick Business School, a declarat pentru CNN că liderii occidentali au transmis „mesaje contradictorii”, închizând treptat instituţiile şi locurile favorite ale oamenilor, scrie Mediafax.

În timp ce numărul cazurilor depistate este în continuă creştere în multe ţări, situaţia din Italia exemplifică posibilele evenimente la care oamenii se pot aştepta. La izbucnirea focarului în Peninsulă, autorităţile au recurs la blocarea zonelor cele mai afectate din nord, coronavirusul extinzându-se, cu toate acestea şi în sud. Întreaga ţară a fost supusă unor norme stricte pe care foarte multe persoane par totuşi să le ignore. Sute de mii de italieni au fost sancţionaţi pentru încălcarea noilor reguli de izolare, deşi un oficial chinez al Crucii Roşii Chineze a declarat săptămâna trecută că măsurile luate - printre cele mai stricte din Europa - nu sunt suficient de dure.

Ședință de URGENȚĂ la Cotroceni - Ludovic Orban, Marcel Vela și Victor Costache, discuții cu președintele Iohannis


Multe alte ţări occidentale nu par să fi învăţat din exemplul Italiei, având în vedere tendinţa îngrijorătoare a oamenilor de a ignora sfaturile legate de coronavirus şi de normele de prevenire a răspândirii infecţiei.

Nick Chater, reputat profesor în ştiinţe comportamentale de la Warwick Business School, a declarat pentru CNN că aceste reacţii nu sunt anormale, comentând că liderii occidentali au transmis „mesaje contradictorii” închizând treptat instituţiile şi locurile favorite ale oamenilor.

„Consider că atunci când oamenii sunt sfătuiţi cu blândeţe să facă un lucru, majoritatea vor prefera să asculte şi să nu mai persiste în comportamentul respectiv”, a spus acesta.

„În China, măsurile au fost poate mai drastice decât trebuia, dar ştim însă că interdicţiile realmente severe vor funcţiona. În Coreea de Sud, unde oamenii au avut mult mai multă libertate de deplasare, s-a mizat pe testare la scară largă. Probabil că e necesară o combinaţie a acestor strategii", a adăugat Chater.

„Este un eşec uriaş de comunicare”, a adăugat Chater, îndemnând publicul larg să asculte sfaturile care să ajute la prevenirea răspândirii Covid-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.