Povestea unui român care a fost rugat să schimbe locul din avion a ajuns virală pe internet. Omul și-a vărsat năduful pe Facebook, acolo unde a avut parte de sute de distribuiri și de răspunsuri din partea unor persoane care au pățit la fel.
"Voi ați observat că în avion românul nu zboară… românul negociază.
La români, locul în avion e orientativ. Ca locul de parcare pe avarii.
Deci sunt în avion, liniștit, mi-am luat locul la geam, am dat banii mei, da?
Vine unu’ la mine:
„Cumetre, bă, cumetre… te muți și tu, moșu’ meu, în locu’ meu, să stau și io lângă nevastă-mea… să trăiască familia ta, că îi e frică să zboare…”
Zic:
„Îmi pare rău, frate, dar mi-am cumpărat locul.”
„Bhai, și mori, mă, șefule, dacă te muți și tu??”
Zic:
„Mă, de murit nu mor… da’ nici tu, nici nevastă-ta nu muriți sigur dacă nu stați unul lângă altul.”
Se uită la mine:
„Să moară familia mea dacă nu prea mult suferi de tine!”
Și acum descrierea personajului:
Îmi zice asta unu’ cu 80 în burtă, 15 în brațe și picioare de șocâtă de prerie din Bărăgan.
Îmbrăcat tot în alb de la Amiri, zici că-i pinguinul ăla din Batman.
Lanțu’ scos p-afară, iPhone-ul în mână…
Da’ n-a plătit 15 lire să stea lângă nevastă-sa.
Bă, ai bani de outfit de videoclip,
da’ n-ai bani de loc la geam.
Român autentic: lux pe exterior, sărăcie pe scaun.
Vede că nu mă scoate la cap cu șmecheria, se duce la însoțitoarele de zbor.
Se întoarce cu o domnișoară:
„Bună ziua.”
„Sărut mâna, domnișoară… nu, nu mă mut. Am locurile cumpărate.”
Păi…
„Mulțumesc frumos. Nu mă mai deranjați.
Și, dacă sunteți drăguță, am comandat din aplicație un vin alb și vreau să-mi pun căștile cu anulare de zgomot.”
Și uite că nici eu n-am murit…
nici ei n-au murit.
Uite, dom’le, ce minune:
am zburat toți fără să stăm îmbrățișați ca la Titanic.
Bă, vrei să stea copilul la geam să vadă extratereștri?
Plătește, șefule!
Vrei să-i pui mâna la coțăitoarea lu’ nevastă-ta la 15.000 de metri altitudine?
Plătește, șefule!
Simplu!
Nu merge cu:
„E copil, vrea și el la geam…”
Păi cumpără-i frate, loc la geam!
Ce, e promoție la cer?
Și după ce decolează avionul…
bă, să te ții!
Se formează coadă la WC de zici că dau ajutoare sociale.
Bă, 3 ore jumate până în România,
chiar și cu „turnulețe”…
non-stop cineva la WC.
Cred că de emoții…
sau mâncaseră toți mici de aeroport.
Și la final, românul filozof:
„Bă, da’ e frumos să zbori…”
A zbura, zburare… chiar din prima conjugare.
Da’ cel mai frumos e să zbori pe locul tău,
nu pe locul altuia, cu milogeală", a scris Răzvan Florin pe internet.
Reacțiile internauților care au avut parte de incidente similare au curs.





























Comentează