Un drum la magazin pentru pâine s-a încheiat cu o condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare pentru un bărbat din Iași. După ce a condus băut și a fost oprit de polițiști, Ioan P. a împrumutat 5.000 de lei, a mers la secție și i-a introdus banii în buzunar unui agent, încercând să „rezolve” situația. Polițistul a sesizat organele de urmărire penală.
Bărbatul a recunoscut ulterior faptele și a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției, acceptat de instanță. A fost condamnat pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și dare de mită, cu un termen de supraveghere de trei ani.
A băut la fermă, apoi a plecat cu mașina să cumpere pâine
În dimineața zilei de 30 aprilie, Ioan P. mersese cu mașina la o fermă din Lețcani, unde a lucrat la împrejmuirea unui teren cu un gard electric. Pe parcursul zilei, a consumat patru beri.
Bărbatul intenționa să se întoarcă acasă traversând un teren agricol, fără să intre pe un drum public. Planul s-a schimbat după ce soția l-a sunat și i-a cerut să cumpere pâine.
În jurul orei 20:40, după terminarea lucrului, a pornit cu mașina către un magazin aflat la aproximativ 600 de metri de fermă. Acolo a mai băut două beri, apoi a cumpărat două pâini și alte două beri pentru acasă.
La plecare, a ales însă să circule pe DJ 248B. La scurt timp, a observat o autospecială de poliție în spatele său.
A stins farurile ca să aștepte plecarea polițiștilor
Ioan a lăsat mașina poliției să îl depășească, apoi a oprit pe marginea drumului și a stins farurile. A așteptat ca echipajul să se îndepărteze, dar a pornit din nou la drum tot cu luminile stinse. Aproximativ un minut mai târziu, polițiștii l-au tras pe dreapta.
Aparatul Dräger a indicat 0,72 mg/l alcool în aerul expirat, iar analizele ulterioare au stabilit o alcoolemie de 2,49‰ în sânge.
Bărbatul i-a întrebat pe agenți dacă problema nu putea fi „rezolvată în vreun fel”. Ulterior, el a susținut că unul dintre polițiști i-ar fi cerut numărul de telefon, spunându-i că vor discuta a doua zi și că „problemele acestea nu se rezolvă cu mâinile în buzunar”, potrivit Ziarul de Iași.
Potrivit relatării sale, agentul nu i-ar fi solicitat bani și nu i-ar fi promis ceva concret. Bărbatul a interpretat însă discuția ca pe o posibilitate de a scăpa de consecințe.
A împrumutat 5.000 de lei și s-a întors la secție după miezul nopții
Ajuns acasă, bărbatul a băut și cele două beri cumpărate de la magazin. Apoi a sunat un cunoscut și a împrumutat 5.000 de lei, după care și-a rugat fiul să îl ducă la Secția 8 Poliție Rurală Lețcani.
A ajuns după miezul nopții și s-a îndreptat către agentul cu care discutase. I-a introdus teancul de bancnote în buzunar, însă reacția polițistului a fost diferită de cea pe care o aștepta: acesta i-a cerut explicații și a sesizat organele de urmărire penală.
Inițial, bărbatul a negat că ar fi oferit bani și l-a întrebat pe agent dacă exista vreo dovadă. La prima audiere și-a exercitat dreptul la tăcere, dar ulterior a recunoscut faptele.
De ce au acceptat judecătorii o pedeapsă cu suspendare
Prin acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au propus o pedeapsă rezultantă de trei ani de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de trei ani.
Instanța a acceptat acordul, ținând cont că bărbatul nu avea antecedente penale, nu se sustrăsese urmăririi penale și nu încercase să împiedice aflarea adevărului.
„Scopul sancţiunii poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, întrucât simpla desfăşurare a procesului penal şi condamnarea inculpatului constituie un avertisment suficient pentru a îl determina ca, pe viitor, să se abţină de la comiterea altor fapte antisociale, raportat la pregătirea sa intelectuală şi buna integrare profesională şi socială”, au apreciat judecătorii.
Pe lângă condamnarea cu suspendare, bărbatului i-a fost interzis să conducă timp de trei ani.






























Comentează