Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un român, numit vicepreședintele Băncii Europene de Investiții

BEI

Fostul viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), Cristian Popa, a fost numit vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții (BEI) începând cu data de 1 martie 2016. Numirea a fost făcută de Guvernul României.

"Cristian Popa a fost numit vicepreședinte și membru al Comitetului de direcție al Băncii Europene de Investiții (BEI) de către Consiliul guvernatorilor băncii, alcătuit din cei 28 de miniștri de finanțe din Uniunea Europeană", se menționează în comunicatul BEI, citat de Agerpres.

Fostul viceguvernator al BNR s-a declarat onorat de această numire.

"Este o onoare și un privilegiu să mă alătur Comitetului de direcție al băncii și aștept cu interes să sprijin implicarea băncii în România, Europa și la nivel mondial. În ultimii 25 de ani, Banca Europeană de Investiții a jucat un rol crucial în sprijinirea unor oportunități economice mai favorabile, a accesului la finanțare, a inovării și infrastructurii atât în Europa cât și în afara acesteia și aștept cu nerăbdare să contribui la activitatea în echipă a băncii, pe baza acestui palmaresului său notabil și a experienței demonstrate", a spus vicepreședintele Cristian Popa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.