Senatorul democrat Joe Manchin şi-a îndemnat joi partidul "să ia o pauză" în procedurile din Congres legate de uriaşul plan de reforme sociale dorit de Joe Biden, în valoare de 3.500 de miliarde de dolari, ameninţând această piesă de rezistenţă din programului preşedintelui american, notează AFP preluat de agerpres.
Democraţii controlează Congresul, dar majoritatea lor în Senat este atât de redusă încât nu îşi pot permite defecţiuni pentru a aproba acest plan.
Centristul Joe Manchin anunţase deja că factura afişată a acestui plan i se pare prea mare.
Dar, în timp ce comisiile parlamentare elaborează conţinutul precis al proiectului Biden, el şi-a reafirmat poziţia într-un articol de opinie publicat de Wall Street Journal, citând riscurile legate de inflaţie, datorie, pandemie sau viitoarele crize internaţionale.
Dacă nu înseamnă moartea proiectului, observaţiile sale şi reacţiile indignate pe care le-a suscitat în aripa stângă a partidului indică faptul că negocierile vor fi foarte dificile pentru a ajunge la un consens democrat.
"Congresul ar trebui să ia o pauză strategică" în privinţa proiectului de lege, a scris senatorul din Virginia de Vest. Aceasta este "necesară" pentru a obţine "mai multă claritate asupra traiectoriei pandemiei şi ne va permite să stabilim dacă inflaţia este tranzitorie sau nu", potrivit articolului.
"Consider că a cheltui mii de miliarde de dolari suplimentar nu numai că ignoră realitatea economică actuală, dar garantează faptul că America va fi slăbită pe plan bugetar atunci când se va confrunta cu o viitoare recesiune sau cu o urgenţă naţională", a scris senatorul democrat.
Tânăra democrată din Camera Reprezentanţilor Alexandria Ocasio-Cortez a reacţionat criticându-l pe senatorul Manchin pe care l-a acuzat că este apropiat marilor grupuri petroliere.
Grădiniţe gratuite, acces mai bun la serviciile de sănătate, investiţii în locuinţele publice, regularizarea imigranţilor sau lupta împotriva schimbărilor climatice: acest proiect numit Build Back Better (Să construim din nou mai bine) de preşedintele Joe Biden prevede investiţii de 3.500 miliarde de dolari pe parcursul a zece ani pentru "a transforma" societatea americană. Aceasta este o sumă aproape echivalentă cu PIB-ul Germaniei în 2020 (3.800 miliarde de dolari).
Apărătorii planului asigură că aceste investiţii vor fi "compensate în mare măsură" de veniturile financiare, în special prin impozite şi, prin urmare, evită riscul supraîncălzirii economice.
Cele două camere ale Congresului au adoptat în această vară, numai cu ajutorul voturilor democraţilor, o rezoluţie care stabileşte suma totală şi marile priorităţi ale planului. Diferitele comisii parlamentare au termen până la 15 septembrie să prezinte conţinutul său precis, mai scrie AFP.
Un senator-cheie doreşte `o pauză` în adoptarea planului Biden de 3.500 de miliarde de dolari. Fractură în Partidul Democrat
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

100
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
100

284
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
284

536
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
536

925
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
925

50
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
50

820
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
820

36
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
36

3.319
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.319

1.669
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.669

1.510
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.510

2.980
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.980

1.030
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.030

1.539
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.539
















Comentează