Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un senator mexican a prezentat o iniţiativă legislativă privind interzicerea vânzării de alimente cu un conţinut ridicat de calorii

pro-tran.com
mexic

Un senator mexican a prezentat miercuri o iniţiativă legislativă privind interzicerea vânzării de alimente cu un conţinut ridicat de calorii şi de băuturi carbogazoase copiilor din Mexic, afectaţi de cea mai mare rată de obezitate infantilă din lume, potrivit DPA, potrivit Agerpres.

''Circa 35% dintre copiii mexicani sunt obezi sau supraponderali, iar un aspect şi mai îngrijorător este că cei cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani suferă deja de diabet de tip 2'', a menţionat senatorul din opoziţie Raul Paz în proiectul său legislativ.

Săptămâna trecută, statul Oaxaca, din sud, a adoptat o măsură similară la nivel local, care a fost criticată cu fermitate de grupuri comerciale ca urmare a eventualului său impact economic.

Propunerea înaintată de senatorul din partea Partidului Acţiunii Naţionale (PAN) vine în contextul unei dezbateri aprinse în Mexic pe tema obiceiurilor alimentare nocive ale populaţiei sale de circa 130 de milioane şi a efectelor pe care acestea le au în contextul pandemiei de coronavirus.

Citește și: ULTIMA ORĂ Bucureștiul și 10 județe din țară, incluse de Germania pe lista 'zonelor de risc'

În Mexic, cea mai mare parte dintre cele peste 50.000 de persoane care, până la această oră, au decedat din cauza COVID-19, boala cauzată de coronavirus, aveau în istoricul medical probleme de hipertensiune, obezitate şi diabet, afecţiuni asociate cu consumul ridicat de alimente ultraprocesate şi băuturi carbogazoase.

Potrivit Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Mexic este cel mai mare consumator de alimente ultraprocesate, inclusiv băuturi carbogazoase, din America Latină. ''Cele mai ridicate rate de consum se înregistrează în rândul preşcolarilor, care primesc circa 40% din aportul caloric din aceste produse'', a precizat UNICEF într-un raport pe tema obezităţii infantile din această ţară.

Dacă propunerea este adoptată, vânzarea, donarea, oferirea sau furnizarea alimentelor nesănătoase şi a băuturilor carbogazoase copiilor şi adolescenţilor în magazine şi unităţi de învăţământ, printre altele, va fi interzisă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.