'Doamna Cristiana Anghel a solicitat Biroului permanent să primească o împuternicire pentru a vizita penitenciare din ţara noastră. Procedura nu este aceasta. A fost îndrumată direct către Comisia pentru drepturile omului care, prin preşedintele său, aprobă sau elaborează o astfel de împuternicire', a declarat vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu la finalul şedinţei Biroului permanent al acestui for, scrie Agerpres.
Un senator vrea să viziteze penitenciarele din România. Ce i-a spus conducerea Senatului
'Doamna Cristiana Anghel a solicitat Biroului permanent să primească o împuternicire pentru a vizita penitenciare din ţara noastră. Procedura nu este aceasta. A fost îndrumată direct către Comisia pentru drepturile omului care, prin preşedintele său, aprobă sau elaborează o astfel de împuternicire', a declarat vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu la finalul şedinţei Biroului permanent al acestui for, scrie Agerpres.
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.150
Primul Paște în libertate pentru Elena Udrea, după închisoare! Mesajul fostului ministru
1.150

50
Bugetul local al Sectorului 3 pe 2026 se ridică la aproape 2,8 miliarde de lei (proiect)
50

151
Deputatul AUR Andrei Gușă, mesaj de susținere pentru Viktor Orban: "Forță și victorie!"
151

53
Senatorul Clement Sava: Învierea Domnului ne învață că adevărata putere nu stă în forță, ci în iubire
53

698
Mesajele de Paște transmise de Nicușor Dan și Ilie Bolojan: Sărbătorile ne găsesc în vremuri marcate de incertitudini și crize severe
698

11.277
VIDEO Călin Georgescu vine cu o nouă ipoteză, în noaptea de Paște: Ce înseamnă, de fapt, numele de România
11.277

3.677
Consilerul BNR demontează „Ilie Sărăcie” și avertizează: o criză politică poate arunca România într-o criză economică dramatică
3.677

159
Ministrul Energiei, mesaj pentru „cei care nu se opresc nici de sărbători”, ci sunt „la datorie zi şi noapte”: Sunt oamenii care ţin sistemul energetic în funcţiune, iar munca lor, chiar dacă nu se vede de fiecare dată, se simte în fiecare casă
159

3.485
Cristoiu: 'Bolojan îl ține pe Nicușor Dan prin rețea'. Scandalul procurorilor, doar o perdea de fum
3.485

16.585
FOTO Apariție surpriză a lui Nicușor Dan, alături de doi PSD-iști, la o mănăstire: „Discret, firesc, așa cum ar trebui să fie”
16.585

6.073
„Sincer, mi se pare o nebunie” - Senatoare care a născut prin cezariană, revoltată de panourile apărute în București
6.073

321
Societatea Timișoara îi cere lui Nicușor Dan să nu-l sacrifice pe Ilie Bolojan
321

2.507
Vasile Dîncu: Ministerul Justiției e ca strâmtoarea Ormuz
2.507
















Comentează