Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un sirian a fost arestat în Olanda: ar fi un presupus terorist afiliat Frontului al-Nusra

https://twitter.com/ritakhoury10
Atac terorist, rusia, Arhanghelsk

Poliţia olandeză a arestat un sirian în vârstă de 47 de ani pe care-l suspectează de faptul că ar fi un comandant din cadrul Frontului al-Nusra, care a succedat aripii siriene a Al-Qaida, a anunţat marţi Ministerul Public olandez, relatează AFP, informează News.ro.

Citește și: Presă: Vladimir Putin ar fi tatăl a doi băieți gemeni

Suspectul - identificat doar cu numele său de război ”Abu Khuder” - a fost reţinut la Kapelle, în sud-vestul Olandei, a precizat ministerul într-un comunicat. ”Bărbatul este acuzat că a participat la lupta armată în Siria în calitate de comandant al unui batalion terorist” al Frontului al-Nusra, cunoscut sub numele de ”Ghuraba'a Mohassan” (Străinii lui Mohassan), potrivit parchetului.

Bărbatul, care este suspectat ”că a comis crime de război şi crime teroriste în Siria” are reşedinţă în Olanda din 2014 şi i s-a acordat un permis de azil temporar, potrivit ministerului. Poliţia a confiscat documente, un computer şi un smartphone într-o percheziţie la domiciliul suspectului, care urmează să compară vineri în faţa unui judecător de instrucţie la un tribunal din Haga. El a fost arestat în urma unor informaţii comunicate de către poliţia germană, ”care a furnizat mărturii contra suspectului”, a precizat parchetul.

Şase case aparţinând unor presupuşi membri ai aceluiaşi batalion din cadrul Frontului al-Nusra - denumit în prezent Hayat Tahrir al-Sham, fosta aripă siriană a Al-Qaida - au fost, de asemenea, percheziţionate în Germania, în cadrul unei anchete separate. Această arestare are loc în contextul în care Olanda îşi pune întrebări cu privire la soarta pe care să o rezerve jihadiştilor plecaţi să lupte în Siria. Cel puţin 315 persoane au părăsit Olanda de la începutul Războiului din Siria, în 2011, pentru a se alătura unor grupări jihadiste, potrivit unor dezvăluiri ale presei olandeze. Aproximativ 85 de persoane au fost ucise în confruntări armate, iar 55 s-au întors în Olanda.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.