Un șofer băut a fugit de poliție și a amenințat agenții, în Brașov

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-02-2025 20:07

Actualizat: 01-02-2025 22:07

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un tânăr de 25 de ani din comuna Prejmer, județul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încercat să scape de un control rutier și apoi a amenințat polițiștii care l-au prins, potrivit mediafax.

Incidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, când polițiștii au observat o mașină care circula cu viteză peste limita legală pe Bulevardul Gării din Brașov. În loc să oprească la semnalele agenților, șoferul și-a continuat drumul, încercând să scape de control.

Polițiștii au reușit să-l prindă pe o altă stradă din Brașov, în momentul în care încerca să-și abandoneze mașina. Bărbatul prezenta semne că se află sub influența alcoolului.

Când agenții i-au cerut să sufle în aparatul pentru măsurarea alcoolemiei, șoferul a devenit violent și a început să-i amenințe, încercând să-i împiedice să aplice măsurile legale.

În baza probelor strânse până acum, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri