Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un șofer care transporta mii de pachete de ţigări de contrabandă s-a răsturnat cu mașina pe DN 18

tigari confiscate

Un maramureşean s-a răsturnat pe DN 18, în Pasul Hera, cu autoturismul în care transporta peste 12.000 pachete cu ţigări de contrabandă, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.

Şoferul a fost transportat la spital şi starea lui de sănătate este bună, fiind însă acum cercetat pentru contrabandă, potrivit Agerpres.

"Pe DN 18, între localităţile Petrova şi Rona de Sus, judeţul Maramureş, autoturismul în cauză a fost găsit răsturnat. Conducătorul auto, un cetăţean român, în vârstă de 36 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş, se afla în maşina răsturnată, iar în interiorul autoturismului au fost descoperite 15 colete voluminoase cu ţigări. Deşi şoferul a spus că nu are nevoie de îngrijiri medicale, poliţiştii de frontieră au solicitat prezenţa unei ambulanţe la faţa locului care l-a transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, pentru îngrijiri de specialitate", a precizat reprezentantul ITPF Sighetu Marmaţiei.

În urma inventarierii coletelor din autoturismul în cauză, s-a constatat că acestea conţin 12.330 pachete ţigări cu inscripţia Duty-Free şi timbru Belarus, în valoare de peste 143.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

De asemenea, a fost anunţat un echipaj de la Poliţia Oraşului Vişeu de Sus care derulează cercetări cu privire la producerea accidentului.

Totodată, autoturismul în valoare de 100.000 lei urmează a fi indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră în vederea continuării cercetărilor, iar şoferul, care în urma consultului medical este în afara oricărui pericol, este cercetat acum de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, conform Legii 86 din 2006 privind Codul Vamal al României.

În cauză poliţiştii de frontieră derulează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.