Un şofer de 73 de ani a intrat cu mașina într-un stâlp

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 21-09-2020

Actualizat: 21-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Două persoane au ajuns luni, la spital, în stare gravă, după ce una dintre acestea, şoferul, un bărbat în vârstă de 73 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a lovit un stâlp, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi ai celui de Poliţie (IPJ) Braşov.

Conform ISU Braşov, la sosirea echipajelor de pompieri, respectiv SMURD, una dintre cele două victime ale accidentului era în stop cardio-respirator şi a necesitat manevre de resuscitare, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Profesorii cad pe capete, la doar câteva zile de la începutul școlii: Un liceu se închide, după ce 5 cadre didactice s-au infectat

Potrivit IPJ Braşov, ambele persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi, ulterior, au fost transportate la spital.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările exacte ale producerii accidentului.

Pe timpul acordării îngrijirilor medicale celor două persoane şi a cercetărilor la faţa locului, în zona producerii accidentului, pe Strada Hărmanului, traficul s-a desfăşurat dirijat de poliţişti.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri