Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un stat în care predomină religia catolică a rupt legăturile cu Vaticanul: scandal cu acuzații extrem de grave

ANSA
Papa Francisc

Preşedintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a ordonat închiderea ambasadei Vaticanului la Managua şi pe cea a ţării sale la Sfântul Scaun, informează Reuters, citând o sursă de la Vatican. Nicaragua nu are o religie oficială, dar cei mai mulți cetățeni sunt catolici.

Această decizie, venită la câteva zile după ce Papa Francisc a comparat guvernul nicaraguan cu o dictatură, reprezintă o suspendare a relaţiilor diplomatice dintre Nicaragua şi Vatican.

Sursa din Vatican a precizat că deşi închiderea ambasadelor nu înseamnă în mod automat ruptura totală a relaţiilor dintre Managua şi Sfântul Scaun, sunt paşi importanţi făcuţi către acea posibilitate.

Administraţia lui Ortega a devenit din ce în ce mai izolată la nivel internaţional de când a început să reprime puternic disidenţa în urma protestelor de stradă care au izbucnit în 2018. Ortega a numit protestele o tentativă de lovitură de stat împotriva guvernului său.

Episcop catolic, condamnat la închisoare

Episcopul Rolando Alvarez, critic al lui Ortega, a fost condamnat luna trecută la peste 26 de ani de închisoare în Nicaragua pentru acuzaţii care includ trădare, subminarea integrităţii naţionale şi răspândirea de ştiri false.

Alvazez a fost condamnat după ce a refuzat să părăsească ţara împreună cu 200 de prizonieri politici eliberaţi de guvernul lui Ortega şi trimişi în Statele Unite. Alvarez a refuzat să se îmbarce în avion şi a lui i s-a retras cetăţenia.

Într-un interviu publicat săptămâna trecută pe site-ul Infobae, înainte de cea de-a zecea aniversare a pontificatului său, papa a vorbit despre încarcerarea lui Alvarez şi a comparat ceea ce se întâmplă în Nicaragua cu „dictatura comunistă din 1917 sau cea a lui Hitler în 1935”.

Personalul ambelor ambasade a fost practic de ani de zile cu doar un însărcinat cu afaceri pentru Vatican la Managua şi aproape nimeni pentru Nicaragua la Roma.

Relaţia dintre Biserica Catolică din Nicaragua şi guvern a fost puternic tensionată de la represiunea protestelor antiguvernamentale din 2018, când Biserica a acţionat ca un mediator între părţi.

Biserica a cerut dreptate pentru peste 360 de persoane care au murit în timpul protestelor.

Episcopul nicaraguan Silvio Baez, de asemenea critic al guvernului, a plecat în exil în 2019.

În urmă cu un an, Vaticanul a protestat în faţa Nicaragua după expulzarea efectivă a ambasadorului său, spunând că acţiunea unilaterală este nejustificată şi de neînţeles.

Arhiepiscopul Waldemar Sommertag, care a fost critic cu privire la pierderea democraţiei în Nicaragua, a trebuit să părăsească ţara brusc după ce guvernul şi-a retras aprobarea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.