Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un stimulator cardiac experimental, fără baterii a fost testat cu succes pe animale

inima

Un stimulator cardiac experimental, fără baterii, care poate să dispară literalmente în corp după o perioadă de timp prestabilită, a fost conceput şi testat cu succes pe animale, informează AFP luni.

Dispozitivul temporar, subţire şi uşor, care funcţionează fără cabluri sau baterii şi are capacitatea de a se dizolva complet în organism, a fost descris luni de o echipă de cercetători americani în jurnalul ştiinţific Nature Biotechnology.

Acest dispozitiv, care a fost testat pe o serie de animale, ar putea ajuta pacienţii care se recuperează după o intervenţie chirurgicală la inimă şi au nevoie temporar de ajutor pentru a-şi menţine ritmul cardiac, scrie Agerpres.ro.

Stimulatoarele cardiace (cunoscute şi sub denumirea de pacemaker) implantabile temporar includ de obicei tuburi şi conexiuni inserate prin piele, cu materiale externe ce prezintă un risc de infecţie şi limitează mobilitatea pacientului, potrivit jurnalului citat.

În plus, atunci când stimularea nu mai este necesară, îndepărtarea dispozitivului implantat prezintă riscul de deteriorare a ţesutului cardiac.

În încercarea de a rezolva aceste probleme, Rishi Arora (Northwestern University, Chicago), Igor Efimov (George Washington University, Washington DC), John Rogers (MIT din Cambridge, Massachusetts) şi colegii lor au dezvoltat acest stimulator cardiac în totalitate implantabil şi resorbabil pentru controlul postoperator al ritmului cardiac în cazul anumitor pacienţi.

Dispozitivul este alimentat prin transfer de energie, fără fir şi fără baterie.

Materialele din care este compus sunt absorbite în organism prin procese biologice naturale, după o perioadă de timp ce poate fi programată.

De asemenea, flexibilitatea acestor materiale permite dispozitivului să se conformeze suprafeţei curbate a inimii şi să se adapteze la mişcările acesteia.

Testele au demonstrat capacitatea acestui pacemaker de a stimula cu succes inimi de diferite dimensiuni, de şoareci, şobolani, iepuri şi câini, precum şi ţesuturi cardiace umane, dar şi de a se dizolva complet în termen de trei luni de la implantare la şobolani, notează AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.