Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un sucevean a fost reţinut de poliţişti după ce a ucis câinele vecinei

Radu Pop
City Room Blog - New York
caine pet

Un bărbat din Frasin a fost reţinut de poliţişti, după ce ar fi ucis un câine al unei vecine, pe care l-a luat de pe stradă, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, potrivit Agerpres.

Sursa citată a precizat că poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor din cadrul IPJ Suceava au fost sesizaţi în luna iunie a acestui an de către un bărbat din Frasin despre faptul că un alt bărbat din aceeaşi localitate a ucis un câine.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, efectuând cercetări sub aspectul infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie, fără drep, faptă prevăzută şi pedepsită prin Legea 205 din 2004 privind protecţia animalelor.

În urma probatoriului administrat în cauză, în data de 20 septembrie s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului care a ucis animalul.

Potrivit IPJ Suceava, în data de 15 ianuarie 2022, în jurul orei 15,00, agresorul a luat de pe drumul public din faţa locuinţei sale un câine aparţinând unei vecine, l-a târât până în curtea sa, unde l-a ucis prin acte de cruzime, respectiv prin aplicarea mai multor lovituri cu un obiect contondent, dar şi cu unul înţepător.

Agresorul a fost introdus în arestul IPJ Suceava, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.