Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un tablou de Klimt, considerat dispărut, reapare în Austria și va fi vândut la licitație

bibamagazine.fr
pictura arta artist expozitie tablou pictor

Un tablou cu un trecut incert, realizat de cel mai faimos pictor austriac, Gustav Klimt, a fost descoperit recent într-o colecţie privată din ţara alpină şi urmează să fie scos la licitaţie la 24 aprilie, transmite joi AFP.

Pictura "Portretul domnişoarei Lieser" ("Bildnis Fräulein Lieser") din 1917, una dintre lucrările târzii ale artistului, comandată de o familie evreiască bogată şi al cărei ultim proprietar cunoscut a murit după ce a fost deportat, în 1943, a fost prezentată în mod public, joi, la Viena, potrivit Agerpres.

Tabloul, foarte bine conservat, a apărut ultima dată în timpul unei expoziţii la Viena în 1925, după cum atestă o fotografie alb-negru, singura dovadă a existenţei sale.

Pe fişa de inventar de la acea vreme se poate citi: "1925 - în posesia doamnei Lieser, IV, Argentinierstrasse 20".

Ulterior, tabloul a dispărut şi a reapărut abia după ce actualii proprietari au solicitat consultanţă juridică la momentul moştenirii de la rudele îndepărtate care îl deţineau încă din anii 1960.

Ce s-a întâmplat între timp cu opera de artă rămâne un mister, cu toate că au fost realizate cercetări ample, după cum a declarat presei specialistul Ernst Ploil, expert la casa de licitaţii Kinsky.

Henriette Lieser, o mecena a avangardei vieneze, care a rămas la Viena în pofida dictaturii naziste, a fost deportată în 1942 şi omorâtă anul următor.

Moştenitorii ei au fost contactaţi, iar unii dintre ei s-au deplasat pentru a vedea tabloul, care a rămas până în prezent nerevendicat şi nu a apărut niciodată pe nicio listă de restituire.

"Nu avem niciun indiciu că ar fi fost confiscat de nazişti", a declarat Ploil.

Însă, în cazul unui viitor litigiu cu privire la provenienţa tabloului, a fost încheiat un contract între descendenţii familiei Lieser şi noii proprietari, în virtutea Acordurilor de la Washington din 1998 prin care 44 de state, inclusiv Austria, s-au angajat să recupereze şi să restituie operele de artă spoliate de nazişti.

Neterminat, "Portretul domnişoarei Lieser" înfăţişează o tânără brunetă, a cărei ţinută în culori vii se remarcă pe un fundal roşu.

Opera ar putea fi vândută pentru o sumă cuprinsă între 30 şi 50 de milioane de euro, potrivit casei de licitaţii, care susţine că ofertele ar putea ajunge chiar până la 70 de milioane, având în vedere recordurile recente pentru Klimt, care a murit la Viena în 1918.

În iunie 2023, tabloul lui Klimt "Doamna cu evantai" ("Dame mit Fächer") şi-a găsit un cumpărător la Sotheby's din Londra în schimbul a peste 86 de milioane de euro (74 de milioane de lire sterline), o sumă fără precedent pentru o operă de artă vândută la licitaţie în Europa.

Înaintea licitaţiei, anunţată ca fiind fără precedent în Austria, opera de artă va fi expusă în Elveţia, Germania, Marea Britanie şi Hong Kong.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.