Un tablou de Leonardo da Vinci, achiziţionat cu 45 de lire, a fost vândut cu 75 milioane $

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 07-03-2014

Actualizat: 07-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Potrivit site-ului lefigaro.fr, citat de b1.ro,  în 2005 tabloul a fost cumpărat, într-o stare avansată de degradare, de un grup de negustori de artă americani. Datată în jurul anului 1500, pictura a fost atribuită la momentul respectiv lui Giovanni Antonio Boltraffio, un discipol al lui da Vinci. După ce a fost curăţat de diferitele straturi de vopsea şi restaurat, tabloul a fost arătat directorului muzeului National Gallery din Londra.


După numeroase expertize, pânza îi este atribuită lui Leonardo da Vinci în 2011, tabloul fiind considerat de experţii din domeniu una dintre cele mai importante descoperiri artistice din ultimii 100 de ani.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri