Un tânăr cetăţean francez şi altul din Craiova, depistaţi la volan sub influenţa drogurilor

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-04-2023

Actualizat: 25-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un tânăr cetăţean francez şi altul din Craiova au fost depistaţi, în noaptea de luni spre marţi, conducând pe străzile din oraş sub influenţa drogurilor, informează IPJ Dolj, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova au depistat un tânăr, de 23 de ani, cetăţean francez, în timp ce conducea un autoturism pe strada Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Craiova. Întrucât prezenta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanţa cannabis. Tânărul a fost condus la o unitate medicala, în vederea prelevării de mostre biologice. În urma controlului autoturismului, au fost găsite fragmente vegetale de culoare verde-olive, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Tot în aceeaşi noapte, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au depistat un alt tânăr, de 30 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brazda lui Novac, din localitate. A fost testat şi acesta cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv tot la substanţa cannabis. Şi în autoturismul acestuia au fost identificate fragmente vegetale de culoare verde-olive, care au fost de asemenea ridicate pentru continuarea cercetărilor.

În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri