Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit după ce a pierdut controlul autoturismului pe care-l conducea şi a intrat într-un stâlp, în Suceava

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 13-11-2020

Actualizat: 13-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.stirimondene.eu

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a decedat, vineri, după ce a pierdut controlul autoturismului pe care-l conducea şi a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului, pe raza localităţii Grăniceşti, anunță AGERPRES.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că la locul accidentului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, una B2 şi una TIM, la sosirea salvatorilor victima fiind în stare de inconştienţă.

Citește și: Situație dificilă pentru fostul deputat PSD Cristian Rizea: Igor Dodon i-a respins cerere de azil politic

Sursa citată a precizat că tânărul avea leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarat decesul.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a spus că victima este din localitatea Bădeuţi şi s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca după necropsie să se stabilească alcoolemia.

Circulaţia pe DN2 (E85) Suceava-Siret a fost oprită temporar pe ambele sensuri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri