Un tânăr lovit la cap de un bolovan pe Valea Albă din Bucegi a fost salvat de salvamontişti şi apoi transportat la spital pentru investigaţii tomografice, potrivit paginii de Facebook a Salvamont Bucegi, potrivit Agerpres.
"În urmă cu câteva ore, un tânăr de 28 de ani a suferit un accident pe Valea Albă din Bucegi. Acesta împreună cu câţiva prieteni încercau să urce pe munte, când un bolovan s-a desprins din versant şi l-a izbit pe bărbat în cap. Victima a suferit un traumatism cranian deschis cu sângerare şi din cauza loviturii puternice avea ameţeli şi stări de vomă", precizează sursa citată.
Citește și: O femeie care ameninţa că se aruncă de pe acoperişul Spitalului de Psihiatrie a fost salvată de pompieri
Salvamontiştii din Buşteni, după acordarea primului ajutor, au coborât victima de pe munte şi au predat-o unui echipaj de la ambulanţă.
Acum, bărbatul se află la spital pentru investigaţii tomografice.
Comentează