Un tehnocrat preia conducerea Ministerului Finanțelor din China pentru a implementa măsuri de stimulare economică

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 24-10-2023

Actualizat: 24-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay

Guvernul chinez l-a numit pe Lan Foan, un tehnocrat fără experienţă la nivelul Guvernului central, în postul de ministru al Finanţelor, a anunţat marţi mass media de stat, într-un moment în care autorităţile de la Beijing majorează stimulentele fiscale pentru relansarea economiei, transmite Reuters.

În vârstă de 61 de ani, Lan Foan, care luna trecută a fost numit preşedintele al organizaţiei Partidului Comunist din cadrul Ministerului de Finanţe, îi va succeda în funcţie lui Liu Kun, care a ocupat portofoliul Finanţelor din 2018, conform Agerpres.

Anterior, Lan Foan a fost preşedintele organizaţiei Partidului Comunist din provincia Shanxi, nordul Chinei. Numirea sa în postul de ministru al Finanţelor era una aşteptată şi vine într-un moment în care China majorează stimulentele fiscale pentru relansarea economiei, folosind o reţetă clasică bazată pe emiterea de noi datorii şi cheltuieli publice dar care nu include şi reforme mai ample.

Principalul organ legislativ chinez a aprobat marţi emiterea de obligaţiuni suverane în valoare de 1.000 de miliarde de dolari (137 miliarde de dolari) în trimestrul al patrulea pentru reconstruirea zonelor afectate de inundaţiile din acest an. De asemenea, Parlamentul chinez a adoptat o lege care permite autorităţilor locale să emită, anticipat, o parte din obligaţiunile din programul de împrumut pe 2024.

În perioada iulie-septembrie 2023, cea de-a doua economie a lumii a înregistrat o creştere peste aşteptări, ceea ce sporeşte şansele ca Beijingul să îşi atingă ţinta de creştere, de aproximativ 5%, pe care şi-a stabilit-o pentru 2023. Cu toate acestea, există unele îngrijorări cu privire la încetinirea activităţii în sectorul privat şi lipsa de reforme pe termen lung necesare pentru ca economia chineză să facă trecerea la o creştere bazată pe consum.

Lan Foan şi-a început cariera în Departamentul financiar al provinciei Guangdong, sudul Chinei, în anul 1985, după ce a absolvit Facultatea de Economie şi Finanţe din cadrul Universităţii Hubei. În 2021, Lan Foan a fost transferat în provincia Shanxi unde a ocupat postul de vicepreşedinte al Partidului Comunist pentru acea provincie iar în 2022 a devenit preşedintele organizaţiei de partid.

Liu Kun, care ocupă portofoliul Finanţelor din 2018, a depăşit vârsta oficială de pensionare, care pentru miniştrii chinezi este stabilită la 65 de ani.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri