Un tigru bengalez a atacat miercuri trei angajaţi ai unui parc safari aflat la nord de Tokyo, toţi trei fiind transportaţi la spital, au anunţat poliţia locală şi operatorul parcului, potrivit agenţiei de presă Kyodo.
Cel puţin unul dintre îngrijitori a fost muşcat de felină, fiind transportat la spital cu un elicopter medical, potrivit autorităţilor. Cei trei îngrijitori erau conştienţi la momentul spitalizării.
Tigrul, un mascul în vârstă de 10 ani, are o lungime de 3 metri şi cântăreşte 150 de kilograme.
Incidentul a avut loc în jurul orei locale 08:30 la Nasu Safari Park din prefectura Tochigi, când îngrijitorii încercau să facă tigrul să iasă din cuşca sa într-o incintă exterioară, deschizându-i mai multe uşi.
De obicei, aceştia evită să se afle în acelaşi spaţiu cu felina, însă miercuri, din cauza unor probleme cu o parte dintre uşi, unul dintre îngrijitori ar fi intrat în cuşcă, a declarat operatorul parcului.
În urma incidentului, conducerea Nasu Safari Park a decis închiderea acestuia pentru restul zilei.
Parcul adăposteşte aproximativ 700 de animale din 70 de specii, inclusiv elefanţi şi girafe, oferind vizitatorilor tururi cu autobuze specializate.
În 1997 şi 2000, în parc au mai avut loc incidente în care îngrijitorii au fost atacaţi de lei.
Un tigru a atacat trei îngrijitori într-un parc safari aflat la nord de Tokyo
București
9°C
Articole Similare

187
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
187

314
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
314

335
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
335

334
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
334

462
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
462

109
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
109

2.909
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.909

87
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
87

20
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
20

81
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
81

844
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
844

111
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
111

2.776
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.776
















Comentează