Un trend periculos pe rețelele de socializare pune Poliția Română pe jar: Un apel la 112 a declanșat o amplă mobilizare

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 29-08-2025 09:50

Actualizat: 29-08-2025 12:50

Article thumbnail

Sursă foto: Tex.net

O adolescentă în vârstă de 14 ani a apelat numărul de urgență 112 și a raportat în mod fals că a fost răpită. Incidentul a declanșat o amplă mobilizare a autorităților, însă, în urma verificărilor, s-a stabilit că fata a recurs la acest gest pentru a urma un trend de pe o rețea de socializare. Ca urmare a alertei nejustificate, polițiștii din Vrancea au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.500 de lei.

Fata de 14 ani a sunat la 112 și a anunțat că a fost răpită de un bărbat pe o stradă din Galați, conform Mediafax.

„Întrucât prin apel se sesiza o situație de pericol, polițiștii din Centrul Operațional și din cadrul Secției de poliție rurală nr. 9 Odobești s-au mobilizat de urgență, fiind efectuate verificări pentru stabilirea situației de fapt”, transmite IPJ Vrancea.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că apelul a fost făcut de o fată de 14 ani, din comuna Andreiașu de Jos, care și-a justificat acțiunea prin faptul că „a urmat un trend de pe o rețea de socializare”, însă nici ea și nici altă persoană nu s-au aflat într-o situație de pericol.

Aceasta a primit o sancțiune contravențională în valoare de 1000 lei

De asemenea, polițiștii au identificat și reprezentantul legal al minorei, o femeie din aceași localitate, care a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 lei.

„Apelul de urgență 112 nu este o joacă. Nu e trend, e un joc periculos cu consecințe grave”, avertizează polițiștii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri