Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un tur virtual al Teatrului Municipal 'Maior Gh. Pastia' a fost lansat la împlinirea a 109 ani de la inaugurarea instituţiei

wikimedia.org
Teatrul Municipal Maior Gh. Pastia

Un tur virtual al Teatrului Municipal "Maior Gh. Pastia" a fost lansat, luni, la împlinirea a 109 ani de la inaugurarea oficială a edificiului de cultură, în 1913, când a fost pusă în scenă piesa lui Vasile Alecsandri, "Fântâna Blanduziei" de către actori ai Teatrului Naţional din Iaşi.

"Ne aflăm în cel mai important lăcaş de cultură al municipalităţii, Teatrul Municipal "Maior Gh. Pastia", care îi poartă numele marelui filantrop Pastia, care, din averea sa, a donat sumele necesare pentru această clădire, a cărui construcţie a început în 1909 şi a fost finalizată în 1913, când, pe 21 noiembrie, a fost susţinută prima reprezentaţie teatrală în această clădire, în colaborare cu Teatrul Naţional din Iaşi 'Vasile Alecsandri'. Ne bucurăm foarte mult că acum, peste timp şi ani, această clădire a fost menţinută de administraţia publică locală şi judeţeană. (...) şi că putem să beneficiem în continuare de funcţionalitatea acestei clădiri", a declarat primarul Cristi Misăilă.

Începând de luni, Teatrul Municipal "Maior Gh. Pastia" poate fi vizitat virtual de toţi focşănenii şi nu numai, accesând site-ul https://teatrulmunicipalfocsani.ro/tur-virtual, potrivit Agerpres.ro.

Pentru a omagia personalitatea filantropului Gheorghe Pastia, instituţia teatrală focşăneană organizează, în perioada 21-23 noiembrie, Zilele Teatrului Municipal "Maior. Gh. Pastia", care vor prilejui spectacole de teatru, muzică şi o expoziţie de fotografie dedicată memoriei acestuia.

Militar de carieră, Gheorghe Pastia a fost decorat cu "Steaua României - în grad de cavaler", "Virtutea militară de Aur", "Crucea Trecerii Dunărei", medalia rusească "Sfânta Ana", "Coroana României în gradul de mare ofiţer" şi "Steaua României în gradul de Comandor". După Războiul de Independenţă, a fost membru în Partidul Conservator, trei ani subprefect de Râmnicu-Sărat, apoi senator de Râmnicu-Sărat şi, din 1911, deputat.

Cea mai mare realizare a lui Gheorghe Pastia o reprezintă însă ridicarea Teatrul Municipal şi a Ateneului Municipal, ambele clădiri emblematice ale oraşului Focşani, pentru care maiorul şi-a donat întreaga sa avere, murind sărac.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.