DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un vaccin anti-COVID-19 va fi testat peste o săptămână. Care este prima țară în care va fi făcut vaccinul

Pinterest
coronavirus

Un vaccin creat împotriva maladiei COVID-19 de cercetătorii de la Universitatea Oxford va fi testat începând de la jumătatea lunii iunie în Brazilia, prima ţară care va lua parte la aceste teste, au anunţat miercuri reprezentanţi ai Universităţii Federale din Sao Paulo (UNESP), informează AFP.

Vaccinul va fi testat pe un eşantion de 2.000 de voluntari brazilieni recrutaţi în această săptămână, au transmis într-un comunicat reprezentanţii UNESP, relatează Agerpres.

Aceste teste din Brazilia au fost autorizate marţi de Agenţia de supraveghere sanitară, ANVISA, iar selectarea voluntarilor va începe în zilele următoare la Sao Paulo şi Rio de Janeiro, cele mai mari oraşe din această ţară.

Citește și: Ministrul Sănătății anunță când ar putea izbucni al doilea val de coronavirus

"Candidaţii trebuie să aibă între 18 şi 55 de ani, cu probabilitate mare de a fi infectaţi, precum profesioniştii din sănătate sau agenţii de întreţinere din structuri care tratează pacienţi atinşi de COVID-19", a explicat Soraya Smaili, rector al UNIFESP.

Potrivit ei, aceste teste sunt de mare importanţă, "deoarece pandemia se află într-o fază ascendentă în Brazilia".

Primele doze vor trebui să fie injectate voluntarilor în a doua şi a treia săptămână din luna iunie. De asemenea, vaccinul va trebui să fie testat apoi şi în alte ţări.

"Rezultatele acestor teste vor fi primordiale pentru omologarea vaccinului în Marea Britanie, etapă prevăzută pentru sfârşitul acestui an", precizează comunicatul publicat de UNIFESP.

Universitatea Oxford, al cărei proiect este finanţat parţial de Guvernul britanic, a încheiat un parteneriat cu grupul farmaceutic AstraZeneca pentru fabricarea şi distribuirea în lumea întreagă a unui vaccin împotriva COVID-19.

Brazilia ocupă locul al doilea în clasamentul ţărilor cu cele mai multe cazuri de COVID-19 confirmate (555.383), după Statele Unite, şi locul al patrulea în topul ţărilor cu cele mai multe decese asociate noului coronavirus (31.199).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.