Un vehicul spaţial reutilizabil a finalizat un zbor de testare în China

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 12-01-2026 22:39

Article thumbnail

Sursă foto: esa.int

Un vehicul spaţial chinezesc proiectat pentru sectorul turismului spaţial a finalizat luni o misiune de testare ce a constat într-un zbor suborbital după o lansare realizată din nord-vestul Chinei, informează Xinhua, potrivit Agerpres.

Folosind un sistem de recuperare bazat pe paraşute, capsula spaţială reutilizabilă a aterizat în siguranţă şi a fost recuperată la Centrul de lansare a sateliţilor din Jiuquan.

Zborul de testare a demonstrat decelerarea la reintrarea în atmosferă a vehiculului şi a finalizat verificarea modulului reutilizabil, evidenţiind tehnologia de control precis al aterizărilor pentru o treaptă a dispozitivului spaţial, deschizând calea către dezvoltarea viitoarelor activităţi de turism spaţial, potrivit dezvoltatorului său, compania comercială chineză din domeniul aerospaţial CAS Space.

Denumit Lihong-1 Y1, noul vehicul spaţial poate ajunge la altitudini de aproximativ 120 de kilometri. El are costuri mici de lansare, un nivel ridicat de flexibilitate şi deţine capacitatea de recuperare a unor încărcături experimentale.

În ceea ce priveşte încărcăturile utile, vehiculul chinez poate furniza un mediu experimental extrem de stabil şi multifuncţional, cu o durată de peste 300 de secunde, a transmis compania.

De asemenea, CAS Space a menţionat că vehiculul spaţial a transportat pe orbita Terrei eşantioane conţinând seminţe de trandafir chinezesc.

Seminţele acestei flori au petrecut 300 de secunde în spaţiu, unde au fost expuse la radiaţia cosmice, care poate să inducă mutaţii genetice, a declarat Shi Xiaoning, proiectantul-şef şi comandantul proiectului Lihong-1. Odată ce eşantioanele au revenit pe Pământ, oamenii de ştiinţă vor cultiva acele seminţe pentru a dezvolta noi varietăţi de trandafir chinezesc de înaltă calitate şi pentru a înfiinţa o bancă de germoplasmă pentru trandafiri în domeniul aerospaţial.

Vehiculul spaţial va fi dezvoltat pentru multiple reutilizări. Proiectantul său adjunct, Wang Yingcheng, a declarat că teste extensive au loc în această perioadă pentru a adăuga sisteme de întreţinere a vieţii pentru echipaj şi tehnologii de salvare extrem de sigure, care vor stimula capacităţile experimentului ştiinţific suborbital cu costuri reduse şi, totodată, capacităţile turismului comercial în spaţiu.

Pe lângă acele seminţe de trandafir, încărcătura utilă de la bordul vehiculului spaţial chinezesc a inclus şi echipamente de fabricaţie aditivă cu laser în condiţii de microgravitaţie, dezvoltate de Institutul de Mecanică din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe. CAS Space a menţionat că dispozitivul a furnizat dovezi iniţiale că o platformă de rachetă poate fi utilizată pentru a sprijini fabricaţia spaţială.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri