Jurnalistul pakistanez Azhar-ul Haq Wahid este arestat de cinci zile pentru opinii "antistatale" publicate online, a declarat marţi avocatul său agenţiei France Presse potrivit Agerpres.
Wahid, care lucra la o televiziune şi un ziar de circulaţie redusă, ironiza frecvent pe Facebook guvernul pakistanez. De exemplu, el l-a numit "animal de companie" al armatei pe un ministru care şi-a exprimat sprijinul pentru militari. În ianuarie, jurnalistul a afirmat că regretă anularea condamnării la moarte a fostului şef al statului, generalul Pervez Musharraf, considerând că a fost vorba de o "bătaie de joc" la adresa Constituţiei.
Ancheta poliţiei a consemnat oficial, potrivit unei copii obţinute de AFP, "conţinut antistatal şi defăimător împotriva unor funcţionari şi a unor departamente de stat".
Wahid a fost reţinut joia trecută la Lahore, în estul Pakistanului, şi de atunci este ţinut în arest. O instanţă ar putea decide miercuri eliberarea sa pe cauţiune, a declarat avocatul, care susţine că arestarea "urmăreşte doar ameninţarea libertăţii presei, deja supusă unei cenzuri flagrante în ultimii trei ani în Pakistan".
Organizaţia Reporteri Fără Frontiere (RFF) afirmă că jurnalistul ar putea fi condamnat la închisoare până la trei ani.
Şeful biroului pentru Asia-Pacific al RFF, Daniel Bastard, a apreciat într-un comunicat că este vorba de "o nouă tentativă de intimidare a ziariştilor" şi a cerut justiţiei pakistaneze să retragă acuzaţiile şi să îl elibereze imediat pe Wahid.
AFP consemnează că presa din Pakistan se plânge de cenzură şi de presiuni tot mai mari, în special online, după ce premierul Imran Khan - despre care opoziţia susţine că a fost adus la putere de armată - a câştigat alegerile din 2018.
În octombrie anul trecut, autorităţile pakistaneze i-au interzis intrarea în ţară autorului unui raport al Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor care denunţase intimidările şi restricţia informaţiilor impuse presei de armată "în mod discret, dar eficient".
Întrebat în iulie 2019, la Washington, despre libertatea presei în Pakistan, Khan a dat asigurări că ţara sa are "una dintre cele mai libere prese din lume" şi că afirmaţiile despre restricţii sunt "o glumă". RFF a calificat răspunsul drept "indecent".
Un ziarist pakistanez este arestat pentru opinii online
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

3.076
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
3.076

97
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
97

5.486
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
5.486

3.253
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
3.253

3.720
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
3.720

2.229
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.229

62
India face un pas important în programul nuclear civil
62

7.298
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
7.298

2.769
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
2.769

82
Trei oameni au murit într-un atac cu drone în regiunea Vladimir, Rusia
82

127
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
127

108
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
108

5.300
Xi Jinping a ordonat o schimbare de strategie a Chinei: Încep să joace total diferit și vor evita crize precum cea din Orientul Mijlociu
5.300
















Comentează