Una dintre cele mai dezvoltate țări anunță că va grația 600.000 de infractori

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 03-10-2019

Actualizat: 03-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Guvernul japonez intenţionează să graţieze un număr de aproximativ 600.000 de persoane condamnate pentru infracţiuni minore, măsura ce ar urma să fie luată cu ocazia ceremoniei de urcare pe tron a împăratului Naruhito, programată pe 22 octombrie, a scris cotidianul Mainichi Shimbun, citând surse guvernamentale neidentificate, transmite Reuters, potrivit MEDIAFAX.

Citește și: Rareș Bogdan aruncă bomba! De ce vrea Liviu Dragnea dizolvarea PSD .

Persoanelor graţiate le vor fi ridicate interdicţiile de exercitare a unor drepturi, afirmă cotidianul.

În Japonia, persoanelor condamnate şi amendate li se interzice, timp de 5 ani, să obţină licenţe de medici, asistente medicale sau în alte câteva profesii.

Întrebat despre planurile de amnistie, şeful Secretariatului general al guvernului, Yoshihide Suga le-a declarat reporterilor: 'Analizăm în prezent problema cu atenţie. Mă abţin de la a comenta cu privire la detalii'.

Citește și: Avocatul Poporului intervine în cazul Caracal! De la Ministerul de Interne nu am primit încă răspuns

În 1990, cu ocazia ceremoniei de la urcare pe tron a fostului împărat Akihito, au fost graţiate 2,5 milioane de persoane condamnate.

Akihito este primul monarh japonez care a abdicat, în aprilie 2019.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri