Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Una dintre cele mai mari companii petroliere din România îşi cere INSOLVENŢA

insolvent

Mişcare majoră pe piaţa produselor petroliere. Unul dintre cei mai importanţi "jucători" de pe piaţă, compania Rompetrol, a cerut în instanţă intrarea în insolvenţă.

Compania Rompetrol SA, care coordonează activitățile de foraj, serviciile de sondă și cele de explorare și producție ale grupului Rompetrol, a introdus, în 28 mai, pe rolul Tribunalului București, o cerere de intrare in insolvență, potrivit portalului instituției.

Primul termen de judecată este 8 iunie.

Acțiunea a fost introdusă în baza articolului 66 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

'Rompetrol SA, o societate netranzacționată, a solicitat Tribunalului București deschiderea procedurii de reorganizare a societății, în vederea continuării operațiunilor comerciale derulate atât în România, cât și în străinătate. La sfârșitul anului trecut, societatea a fost obligată, în solidar cu alte persoane fizice, de către Curtea de Apel București la plata sumei de 58,5 milioane dolari, la care se adaugă dobânda legală calculată începând cu data de 05.01.2001. Aspectele avute în vedere de Curtea de Apel București privesc fapte săvârșite în perioada 1999 — 2001, cu mult înainte de anul 2007 când KazMunayGas a devenit acționarul majoritar al grupului de societăți din care face parte și Rompetrol SA', se precizează într-un comunicat al KMG International citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, după pronunțarea deciziei respective, autoritățile fiscale au instituit un sechestru asiguratoriu asupra bunurilor sale iar punerea în executare a deciziei respective, inclusiv a dobânzilor legale, care în opinia autorităților fiscale reprezintă o sumă de trei ori mai mare decât debitul principal, creează un dezechilibru financiar major pentru societate, având efecte imediate în activitățile sale curente, respectiv întreruperea operațiunilor de profil, a contractelor în derulare, a investițiilor și implicit asupra angajaților săi.

'Menționăm că valoarea totală a investițiilor realizate de Rompetrol SA din fondurile proprii în dezvoltarea lucrărilor de explorare din Romania și achiziția de instalații de foraj necesare extinderii activităților de profil pe plan extern depășește suma de 50 milioane dolari. În același timp au fost inițiate demersurile legale pentru punerea în executare a obligațiilor asumate de către fostul proprietar al Grupului Rompetrol în contextul deciziei Curții de Apel București', subliniază comunicatul.

Potrivit grupului, reorganizarea activității Rompetrol SA va permite continuarea serviciilor adiacente activităților de foraj sonde petroliere terestre în Maroc, unde societatea a câștigat un contract în 2014 după ce a fost nevoită să își întrerupă activitățile din Libia pe fondul instabilității politice, și în România, unde are premise de a trece de la faza de explorare la exploatare și producție hidrocarburi.

'Celelalte activități ale societăților din Grup nu vor fi în niciun fel afectate de această procedură de reorganizare', precizează comunicatul citat.

Rompetrol S.A. coordoneaza activitatile de foraj, serviciile de sonda si cele de explorare si productie ale Grupului Rompetrol, grup al carui pachet majoritar de actiuni e detinut de compania KazMunayGas din Kazahstan. Compania a achiziționat 75% din acțiunile Rompetrol Group, în 2007, contra sumei de 2,7 miliarde euro. La acea dată, Rompetrol era controlată de Dinu Patriciu.

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.