Una dintre destinațiile de vacanță preferate de români pune interdicție la alcool. Turiștii sunt revoltați

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 21-02-2026 01:34

Actualizat: 21-02-2026 01:53

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Unul dintre cele mai populare orașe de vacanță din Croația, Split, ar putea introduce o interdicție temporară privind vânzarea de alcool, ca parte a unui plan mai amplu de reducere a perturbărilor turistice și protejare a sănătății publice.

Alcool până la ora 20:00

Conform propunerii, vânzarea de alcool în magazine ar urma să fie interzisă între orele 20:00 și 6:00, în timp ce locațiile autorizate, cum ar fi barurile, restaurantele și cluburile de noapte, ar rămâne exceptate.

Măsura a fost anunțată de ministrul Economiei, Ante Šušnjar, care a declarat că scopul este „să protejăm sănătatea cetățenilor, în special a copiilor și tinerilor, să menținem ordinea publică și să protejăm mediul și patrimoniul cultural”.

Mai puțină viața de noapte în Croația

Noile reguli ar putea intra în vigoare chiar din această vară, ceea ce ar putea schimba semnificativ viața de noapte din al doilea oraș ca mărime al Croației.

Split este renumit pentru barurile de pe plajă și pentru Festivalul de Muzică Ultra, fiind totodată o destinație populară pentru turismul de petreceri pe iahturi, alături de Dubrovnik și Makarska. În 2024, peste 21 de milioane de turiști au vizitat Croația, conform datelor oficiale, notează New York Post.

Cine nu respectă, este sancționat

Această măsură are precedente și în alte orașe europene. Anul trecut, Praga a impus o interdicție similară pentru tururile de pub-uri între orele 22:00 și 6:00, cu amenzi de până la 100.000 de coroane (aproximativ 4.300 de dolari) pentru organizatorii evenimentelor.

Măsurile vizează în special reducerea zgomotului și a comportamentului problematic generat turiștii care vin aici atrași de prețul mic la alcool.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri