Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Unde s-ar putea desfășura summit-ul SUA-Rusia: Cancelarul austriac Sebastian Kurz a făcut propunerea

Standford University
sua rusia federatia rusa

Pe fondul creşterii tensiunilor dintre Statele Unite şi Rusia, cancelarul austriac Sebastian Kurz a oferit sprijinul ţării sale ca gazdă pentru o posibilă întâlnire între liderii celor două ţări, relatează sâmbătă DPA, potrivit Agerpres.

"Suntem deja în contact cu partea rusă şi cea americană, dacă ar trebui să fie într-adevăr o astfel de întâlnire", a declarat Kurz într-un interviu pentru podcastul "Morning Briefing" găzduit de jurnalistul german Gabor Steingart.

Într-un apel telefonic în această săptămână, preşedintele SUA Joe Biden i-a sugerat liderului rus Vladimir Putin să se întâlnească pentru un summit într-o terţă ţară, de preferinţă în Europa în timpul verii.

Kurz a spus că rolul său într-o posibilă întâlnire nu trebuie supraestimat întrucât el nu este mediator.

"În mod tradiţional am avut întotdeauna un contact bun cu Estul. Noi suntem neutri şi, prin urmare, poate de asemenea un interlocutor binevenit pentru Rusia", a declarat Kurz.

Anterior, Finlanda şi-a declarat deja dorinţa de a organiza o posibilă întâlnire. Un summit între Putin şi fostul preşedinte american Donald Trump a avut loc deja la Helsinki în 2018.

Chestiunea rămâne deschisă dacă Putin va accepta invitaţia. Puţin după ce a fost lansată, Washingtonul a impus noi sancţiuni Rusiei şi Moscova a reacţionat cu interdicţii de călătorie vizând oficiali de rang înalt ai guvernului SUA.

Kurz a avertizat de asemenea împotriva escaladării conflictului în estul Ucrainei. Kurz a spus că nu acceptă declaraţia părţii ruse că mişcările trupelor de-a lungul frontierei ucrainene sunt un exerciţiu normal.

"Situaţia umanitară este extrem de rea", a declarat el, adăugând că fiecare confruntare mai puternică pe linia de contact ar creşte suferinţele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.