Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ungaria a luat o măsura fără precedent: A declarat STARE DE URGENȚĂ

Titter TRT World Now
protest Ungaria legea sclaviei

Ungaria a luat măsura fără precedent de a institui starea de urgenţă în toată ţara, un regim juridic extraordinar, în contextul epidemiei de coronavirus, a anunţat, miercuri, la Budapesta, ministrul Gergely Gulyas, şeful Cancelariei prim-ministrului Ungariei, informează MTI.

Măsura oferă autorităţilor publice cea mai largă paletă de drepturi necesare pentru apărarea împotriva epidemiei. Ministrul a reamintit că situaţia de urgenţă este reglementată foarte clar prin constituţie, iar legea apărării împotriva dezastrelor conţine reguli detaliate, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Consilierul lui Mugur Isărescu desființează Legea anticămătărie: ‘Înșirând cuvinte goale ce din coadă au să sune’

Potrivit lui Gulyas, la propunerea ministrului de interne şi a comitetului operativ pentru răspuns la criză, guvernul ungar a decis să interzică intrarea în ţară a persoanelor care sosesc din Italia, China, Coreea de Sud şi Iran. Excepţie fac cetăţenii maghiari care sosesc din aceste ţări, însă în cazul acestora, autorităţile dispun intrarea imediată în carantină. Timp de două săptămâni, aceste persoane nu pot părăsi domiciliul, fapt prevăzut de o hotărâre oficială, a explicat Gulyas.

În acest scop urmează să fie introdus controlul de frontieră la graniţa Schengen cu Austria, acest lucru urmând să înceapă cât mai curând şi li se va asigura acces în ţară doar cetăţenilor maghiari.

Citește și: PMP solicită măsuri urgente: Trebuie construite mecanisme de izolare şi carantină în zonele de trecere a frontierei

De asemenea, la graniţa dintre Ungaria şi Croaţia se va face control complet, măsură care va începe cel târziu la miezul nopţii.

Transportul de marfă nu va fi afectat de măsuri.

Se interzic evenimentele care au loc în spaţii închise şi la care participă peste 100 de persoane, în cazul celor în aer liber limita fiind de 500 de persoane. Responsabilitatea anulării acestor evenimente este cea a organizatorilor.

Citește și: Armata României intervine la frontieră! Șeful MApN, Nicolae Ciucă, a aprobat solicitarea DSU

Toate măsurile dispuse sunt valabile până la revocare, a explicat ministrul, care a semnalat şi că în următoarele ore şi zile vor fi publicate ordonanţe guvernamentale care vor clarifica detaliile.

Gergely Gulyas a mai anunţat că la universităţile din Ungaria s-a dispus interdicţie de vizitare, iar cursurile se vor face doar la distanţă, clădirile universităţilor urmând să fie închise - probabil începând de joi sau cel târziu de luni. Ministrul a subliniat că la universităţile din Ungaria studiază foarte mulţi studenţi străini, iar 9 dintre cei 13 pacienţi diagnosticaţi în ţară ca fiind infectaţi cu coronavirus sunt străini, ceea ce înseamnă că în rândul acestor studenţi, riscul de îmbolnăvire şi de infectare este semnificativ mai mare.

Citește și: Avertisment dur: Nu cred că virusul mai poate fi oprit

În prezent, la nivel european există consens cu privire la faptul că la copii îmbolnăvirea nu este caracteristică, a subliniat Gergely Gulyas. Guvernul analizează în permanenţă situaţia, iar în măsura în care protecţia vieţii şi a sănătăţii va justifica luarea unor măsuri, şcolile vor fi închise, dar în acest moment, guvernul consideră că acest lucru nu este necesar întrucât această măsură ar conduce la repetarea şi invalidarea întregului an şcolar.

În Ungaria se efectuează teste pentru coronavirus în 37 de laboratoare de stat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.