Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ungaria a trimis 1.000 de cutii de Favipiravir Meditop, medicament folosit pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc

Elemental-Medium
medicament covid

Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc a primit, joi, din partea Guvernului Ungariei, 1.000 de cutii Favipiravir Meditop, medicament folosit pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, potrivit Agerpres.

Într-o postare pe pagina de Facebook a spitalului se arată că medicamentele au fost donate managerului spitalului, dr. Konrád Judit, de către consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Tóth László.

Potrivit sursei citate, medicamentele fac parte dintr-o donaţie care a mai inclus şi cinci aparate de ventilaţie mecanică mobile, oferite săptămâna trecută de preşedintele Parlamentului Ungariei, Kövér László.

"Sperăm că aceste medicamente vor ajuta vindecarea bolnavilor din regiune", a declarat consulul Tóth László, citat în postarea menţionată.

Acesta a mulţumit personalului spitalului pentru munca depusă şi a îndemnat la vaccinare împotriva SARS-CoV-2.

Managerul spitalului, dr. Konrád Judit, a precizat că jumătate din medicamente vor putea fi folosite, la nevoie, de celelalte spitale din judeţ.

Dr. Konrád a vorbit, la rândul său, despre importanţa vaccinării, punctând faptul că 88 la sută din pacienţii cu COVID-19, îngrijiţi joi în spital, nu sunt vaccinaţi, iar dintre cei aflaţi în stare gravă aproape nimeni nu este imunizat.

"Sperăm că, văzând situaţia actuală, mai mulţi vor recunoaşte importanţa vaccinării", a conchis managerul SJU Miercurea Ciuc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.