Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ungaria bate cu pumnul în masă și trimite săgeți către Bruxelles: Argumentele UE privind pacea în Ucraina sunt prefăcute şi contraproductive

Hungary Today
Peter Szijjarto

Ungaria bate cu pumnul în masă și trimite săgeți către Bruxelles: Argumentele UE privind pacea în Ucraina sunt prefăcute şi contraproductive

Argumentele UE privind pacea în Ucraina, potrivit cărora condiţiile nu sunt deocamdată prielnice pentru negocierile privind soluţionarea conflictului, sunt prefăcute şi contraproductive, în timp ce Ungaria continuă să solicite încetarea focului şi negocieri de pace cât mai curând posibil - a declarat sâmbătă ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó, în cadrul MCC Feszt de la Esztergom, conform informaţiilor primite de la minister şi citate de MTI.

Luând cuvântul în cadrul unei discuţii despre provocările politicii externe şi comerţului exterior al Ungariei, ministrul a subliniat: de la invadarea Ucrainei, care a început cu peste 500 de zile în urmă, Europa s-a scufundat într-o psihoză a războiului, iar politica externă comună s-a redus la această problemă unică.

“De mai bine de 500 de zile nu vorbim decât despre război. Cu toate că ştim exact ce crede fiecare despre acest război. Practic, toată lumea gândeşte la fel. Acest război este rău, este brutal, în acest război mor oameni, o ţară este practic distrusă, războiul trebuie să înceteze, trebuie condamnat, trebuie indicat în mod clar cine este agresorul şi cine este victima”, a spus ministrul.

“Degeaba încearcă unii să demonstreze contrariul, aceste aspecte nu se discută. Dar de 500 de zile nu vorbim decât despre asta (…) Iar când noi cerem să vorbim despre pace, ni se spune că suntem oamenii lui Putin, propagandişti ai Kremlinului, prietenii sau spionii ruşilor şi aşa mai departe”, a argumentat el.

“Eu însă cred că este în interesul Ucrainei, al poporului ucrainean, al Europei şi chiar al întregii lumi ca în sfârşit să fie pace”, a adăugat ministrul

El a calificat drept o ipocrizie faptul că UE cere imediat încetarea focului şi negocieri de pace în legătură cu conflictele armate din alte părţi ale lumii, în cazul Ucrainei însă nu se întâmplă acelaşi lucru, iar această duplicitate este inacceptabilă şi dăunătoare.

Szijjártó a reamintit că argumentul este întotdeauna acelaşi şi anume că nu există încă condiţii prielnice, în timp ce, aşa cum s-a exprimat, “mâine condiţiile vor fi mai neprielnice decât astăzi, iar ieri condiţiile erau mai bune decât sunt astăzi, pentru că ieri numărul morţilor era mai mic decât azi, iar mâine numărul lor va fi şi mai mare”.

“Aşadar, argumentul împotriva păcii pe care îl auzim din partea colegilor noştri din UE este prefăcut, inacceptabil şi contraproductiv”, a spus el, adăugând: “În pofida atacurilor la adresa noastră, azi noi suntem singurii din Europa care susţinem necesitatea păcii.”

Péter Szijjártó a calificat drept şocantă propunerea UE de a subvenţiona livrările de armament către Ucraina cu până la 20 de miliarde de euro în următorii patru ani, ceea ce sugerează că UE se gândeşte că războiul se va prelungi cu siguranţă pe o perioadă de încă patru ani.

El a subliniat că este de asemenea problematic faptul că Ungaria ar trebui să contribuie la această subvenţie cu 200 de milioane de euro în condiţiile în care ea nu primeşte fondurile UE la care are dreptul, iar banca OTP se află pe lista întocmită de Ucraina cu sponsorii internaţionali ai războiului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.