Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ungaria bate din pinteni în fața UE: deblocare fondurilor europene forțează Budapesta să cadă la pace cu CE

iStock
ungaria steag

Ungaria s-a angajat duminică să-şi îndeplinească toate angajamentele asumate faţă de Comisia Europeană pentru a debloca finanţarea Uniunii Europene, după ce Executivul UE a propus suspendarea unor fonduri de aproximativ 7,5 miliarde de euro destinate statului ungar, din cauza corupţiei, transmite Reuters, relatează News.ro.

Ministrul Dezvoltării, Tibor Navracsics, responsabil cu negocierile cu Uniunea Europeană, a declarat că speră că măsurile Ungariei vor fi suficiente pentru a convinge Comisia UE că vor fi implementate suficiente garanţii pentru a proteja fondurile UE.

Comisia Europeană a recomandat duminică suspendarea unor fonduri în valoare de 7,5 miliarde de euro destinate Ungariei, din cauza corupţiei, primul astfel de caz în Uniunea celor 27 de state membre, aceasta fiind în conformitate cu o nouă sancţiune menită să protejeze mai bine statul de drept în UE.

”Este vorba despre încălcări ale statului de drept care compromit utilizarea şi gestionarea fondurilor UE. Nu putem concluziona că bugetul UE este suficient protejat”, a declarat Comisarul UE pentru buget Johannes Hahn, într-un comunicat al Comisiei Europene.

Cele 7,5 miliarde de euro în cauză reprezintă 5% din PIB-ul estimat al Ungariei pentru 2022.

Ţările UE au acum până la trei luni pentru a decide cu privire la această propunere.

Şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a declarat sâmbătă că Guvernul Ungariei va depune noi legi în Parlamentul ţării, săptămâna viitoare, pentru a pune capăt conflictului cu Comisia Europeană şi a debloca accesul la fondurile UE.

Gulyas a spus că guvernul va cere Parlamentului să aprobe legislaţia printr-un proces accelerat, noile legi fiind programate să intre în vigoare în noiembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.