DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ungaria. De la începutul iernii, frigul a ucis 80 de persoane

Frigul a provocat moartea a 80 de persoane la sfârşitul lui decembrie 2016, în Ungaria, în condiţiile în care în 2015 se înregistraseră 45 de decese din cauza hipotermiei, a informat vineri organizaţia neguvernamentală Forul Social Ungar (MSZF), transmite EFE, potrivit agerpres.

Potrivit unui comunicat difuzat de MSZF, 20 de persoane au murit sub cerul liber, 27 în propriile locuinţe deoarece nu aveau căldură şi 33 în spitale sau în timp ce erau transportaţi la spital. Cea mai tânără victimă avea 35 de ani, în timp ce victima cea mai vârstnică avea 89 de ani, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: Trump IGNORĂ tradiţia diplomaţiei americane. Ambasadorii lui Obama trebuie să plece

Cu toate că în această iarnă în Ungaria nu s-a înregistrat până acum un val de frig, serviciile meteo din această ţară avertizează că de vineri, timp de o săptămână, se vor înregistra temperaturi de până la minus 24 de grade Celsius în regiunile din estul ţării. Serviciul Naţional de Meteorologie (MET) a anunţat pentru vineri alertă de frig extrem în cinci din cele 19 judeţe din ţară, cu rafale de vânt care pot ajunge până la 90 de kilometri pe oră.

Potrivit MTI, în Budapesta se aşteaptă ca temperaturile să scadă la minus 15 grade Celsius.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.