Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ungaria ia imprumut de la Rusia 10 miliarde de euro. Opozitia revoltata

Hungarian Parliament
În acest timp, opoziţia a denunţat o creştere a dependenţei față de Rusia. Cele două ţări au semnat pe 14 ianuarie un acord de cooperare pentru adăugarea altor două reactoare la Paks, singura centrală nucleară din Ungaria, situată la 100 de kilometri de Budapesta. Acest proiect, vast pentru Ungaria, va dubla capacitatea centralei de la Paks, care furnizează deja 40% din electricitatea ţării. Implementarea acordului, care prevede acordarea unui împrumut de zece miliarde de euro, necesita aprobarea Parlamentului. Luni, 110 deputaţi l-au aprobat, 29 l-au respins, în timp ce 19 s-au abţinut. Niciun detaliu nu a fost oferit despre termenii financiari ai acestui acord, care face totodată obiectul unei anchete a Comisiei Europene, scrie Mediafax. Potrivit Guvernului ungar, condiţiile oferite de Moscova sunt mai avantajoase decât cele ale unor bănci. În plus, acordul va permite crearea a 10.000 de locuri de muncă. Ungaria va urma să ramburseze împrumutul la dobânzi variabile (cuprinse între 3,95% şi 4,95%) pe o perioadă de 21 de ani, începând de la plata primei tranşe. Opoziţia denunţă opacitatea acordului, care, potrivit ei, sporeşte dependenţa energetică a Ungariei de Rusia, în timp ce datoriile cresc. Digi24.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.