DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ungaria predă lecții vecinilor: cum a devenit un mic orășel hub-ul pentru marile companii de IT

ullo

Forţa de muncă calificată şi infrastructura bună, cât şi „locaţia bine conectată a Ungariei“ au fost invocate de Lenovo drept motive pentru care a ales să-şi construiască prima sa unitate de producţie europeană în orăşelul ungar Ullo, aflat la doar câţiva kilometri depărtare de Budapesta.

Comform Emerging Europe, compania chineză din domeniul PC-urilor a inaugurat la mij­locul lunii iunie prima sa unitate de producţie din Europa în Ullo. Inves­tiţia prezintă un potenţial economic sem­nificativ atât pentru sec­torul privat, cât şi public din Ungaria. Unitatea a anga­jat deja 1.000 de per­soane full-time într-o varietate de po­ziţii, numărul acestora urmând să crească pe măsură ce aceasta avan­sează către capacitatea maximă, informează Mediafax.

Investiţia Lenovo a fost susţinută cu stimulente guvernamentale locale prin intermediul Agenţiei Ungare de Pro­mo­vare a Investiţiilor (HIPA). Compe­tiţia pentru investiţii străine este acerbă în rândul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, iar investiţia Lenovo, estimată la 26,3 milioane de dolari, este evidenţiată de Ungaria drept un succes.

„Suntem încântaţi că Lenovo, lider industrial cu o istorie îndelungată în sectorul mondial de producţie, a ales să coopereze cu noi şi să-şi construiască noua unitate în Ungaria”, a declarat Robert Esik, CEO-ul HIPA.

Acoperind aproape 50.000 de metri pătraţi pe două clădiri şi trei etaje, noua unitate este una dintre cele mai mari fabrici ale Lenovo la nivel mondial. Unitatea poate produce peste 1.000 de servere şi 4.000 de staţii de lucru pe zi.

„Cu facilitatea de producţie din Ungaria deschisă oficial, am ajuns într-o etapă cheie în procesul de optimizare a reţelei noastre globale de producţie”, a declarat Francois Bornibus, preşedinte EMEA la Lenovo.

„Locaţia bine conectată din Ungaria ne aduce mai aproape de clienţii noştri europeni, astfel încât vom putea să le satisfacem şi susţinem nevoile, menţinându-ne în acelaşi timp în prima linie în ceea ce priveşte inovaţia”, a adăugat oficialul Lenovo.

Potrivit ministrului ungar al afacerilor externe şi comerţului Peter Szijjarto, investiţiile străine directe din Ungaria au totalizat 5,3 miliarde de euro în 2021, un nivel record.

Aproximativ 60% din aceste investiţii au venit din ţările din Orientul Îndepărtat, în frunte cu Coreea de Sud.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.