Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ungaria ridică restricțiile pentru cei vaccinați

Twitter
Ungaria covid-19 coronavirus

Numeroase persoane au mers, sâmbătă, la Băile Termale Szechenyi din Budapesta, în contextul relaxării de către Ungaria a restricţiilor din lockdown pentru cei care deţin carduri de imunitate, adică dovada că s-au vaccinat împotriva coronavirusului, relatează Reuters potrivit news.ro.

În faţa complexului de băi termale s-a format o coadă, iar în momentul în care s-au deschis porţile s-au auzit urale din mulţime.

“Ştiţi, unii oameni merg la biserică, alţii la bar, iar noi obişnuim să venim aici, acesta este stilul nostru de viaţă”, a declarat unul dintre cei care au venit sâmbătă la băile termale, Endre Huszar.

Ungaria redeschide mai multe segmente ale sectorului de servicii, programul de vaccinare ajungând să depăşească 40 la sută din ţintă. Printre afacerile care se pot redeschide pentru cei cu dovada de vaccinare, după aproape şase luni de lockdown, se numără hotelurile, spa-urile, restaurantele (în interior), teatrele, cinematografele, sălile de fitness, sălile de sport, piscinele şi muzeele.

Şi Grădina Zoologică din Budapesta s-a redeschis, cu o nouă atracţie pentru vizitatori – un elefant născut în urmă cu o săptămână.

Vizitatorii care au venit la băile termale au trecut printr-un control al temperaturii şi sunt obligaţi să poarte măşti atunci când nu sunt în piscine sau la saună.

Potrivit AP, sunt eligibili pentru cardurile de imunitate cei care au primit cel puţin o doză de vaccin şi cei care s-au vindecat de Covid-19 .

Până în prezent, Ungaria a raportat peste 27.000 de decese legate de infecţia cu coronavirus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.