DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ungaria se bate cu pumnul în piept în fața crizei economice: Sistemul bancar e pregătit să facă față

stiripesurse.ro
stare de criza

Sistemul bancar ungar este pregătit să facă faţă riscurilor în creştere provocate de războiul din Ucraina, nivelul capitalului şi al lichidităţilor permiţând creditorilor să fie rezilienţi chiar în cazul în care conflictul se prelungeşte, se arată într-un raport publicat miercuri de Banca Centrală a Ungariei (NBH), transmite MTI.

"Sectorul bancar are rezerve semnificative de lichidităţi, care oferă o protecţie solidă în contextul riscurilor ridicate. Conform testelor de stres, sectorul îndeplineşte cerinţele autorităţilor de reglementare privind nivelul capitalului şi al lichidităţilor, chiar şi în cazul unui scenariu advers", se arată în Raportul de stabilitate financiară al NBH, scrie Agerpres.

Citește și: Video - Sorin Ovidiu Vîntu explică vizita președintelui Ungariei: Dă-o în Paștele mă-sii. Să își mai ridice cracii și în altă parte

Citește și: Transgaz a dat lovitura la Davos: contract de 626 milioane de euro, semnat în așteptarea alimentării cu hidrogen în România

Nivelul împrumuturilor bancare către companiile cele mai afectate de preţul ridicat al energiei şi al materiilor prime este de aproximativ 2.000 miliarde de forinţi (5,2 miliarde de euro) sau aproximativ o cincime din întregul portofoliu de credite corporate. Împrumuturile către cele mai vulnerabile companii, în industria chimică şi în industriile care depind de materiile prime metalice, se ridică la 620 miliarde de forinţi, a explicat Balint Dancsik, director în cadrul NBH.

Ungaria a decis să prelungească un moratoriu de rambursare a împrumuturilor bancare, introdus în contextul pandemiei de COVID-19, până în octombrie 2022. Moratoriul de rambursare a împrumuturilor bancare a intrat în vigoare în luna martie 2020, iniţial pentru o perioadă de şase luni, dar ulterior a fost prelungit până la finele lunii octombrie 2021. Moratoriul este automat, exceptând cazul în care consumatorii solicită în mod expres să plătească ratele. Dancsik a explicat că eliminarea moratoriului de la 1 noiembrie nu va avea ca rezultat o deteriorare "semnificativă" a calităţii portofoliului şi a subliniat că rata creditelor neperformante la portofoliul de împrumuturi acordate companiilor a urcat de la aproximativ 3,5% la 4,2% în februarie.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.