Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ungaria susține că Negocierile cu Rusia sunt o opţiune mai bună decât sancţiunile UE

rusia ungaria

Uniunea Europeană ar trebui să înceteze să mai adopte sancţiuni împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei şi, în schimb, să facă eforturi pentru o încetare a focului şi începerea negocierilor, a declarat joi consilierul politic al premierului ungar Viktor Orban, transmite vineri Reuters preluat de agerpres.

În marja summitului liderilor UE de la Bruxelles, Balazs Orban (fără legături de rudenie cu premierul) a susţinut că adoptarea de noi sancţiuni de către UE nu va face decât să afecteze şi mai mult blocul comunitar, în timp ce Rusia va supravieţui.

"La finalul zilei, Europa va fi de partea învinsă a acestui război din cauza problemelor economice. Recomandarea noastră ar fi să oprim procesul de sancţionare", a declarat Balazs Orban într-un interviu acordat Reuters.

Ungaria este una dintre cele mai pro-ruse ţări din UE, foarte dependentă de gazul şi petrolul ruseşti. De asemenea, Rusia construieşte un reactor nuclear în Ungaria. Budapesta s-a opus recentului pachet de sancţiuni europene împotriva Moscovei care includea interzicerea importurilor de petrol şi a reuşit să îşi negocieze exceptarea.

"În prezent, ceea ce experimentăm este că, cu cât acceptăm mai multe sancţiuni, cu atât ne aflăm într-o stare mai proastă. Iar ruşii? Da, îi doare şi pe ei, dar supravieţuiesc. Şi, ceea ce este şi mai grav, continuă în Ucraina", a spus Balazs Orban.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, Uniunea Europeană a adoptat şase pachete de sancţiuni la adresa Rusiei. Deşi unii se îndoiesc de eficacitatea acestora, alţii susţin că sancţiunile funcţionează, dar va dura până când impactul lor deplin asupra economiei Rusiei va fi vizibil.

Consilierul premierului ungar consideră însă că UE ar trebui să îşi schimbe tactica."Am ajuns într-un punct în care ne dăm seama că am urmat strategia timp de patru luni, avem nişte realizări, dar dacă vom continua la fel, conform unei gândiri rezonabile, va sfârşi prost pentru Europa. Deci trebuie să ne gândim la ceva. Negocieri, încetare a focului, pace. Diplomaţie. Aceasta este soluţia noastră", a spus Balazs Orban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.