Compania ungară MOL va creşte livrările de ţiţei şi combustibili către Serbia, după ce aprovizionarea rafinăriei NIS, controlată de Rusia, a fost blocată ca urmare a sancţiunilor americane, a anunţat miercuri ministrul de externe Peter Szijjarto, relatează Reuters, potrivit news.ro.
Trezoreria SUA, prin Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), a impus sancţiuni asupra NIS în octombrie, ca parte a unui nou val de măsuri împotriva sectorului energetic rus, după mai multe derogări acordate din ianuarie. Ca urmare, livrările prin conducta croată JANAF au fost suspendate, ceea ce – potrivit guvernului sârb – ar putea duce la oprirea rafinăriei în această săptămână dacă sancţiunile nu sunt amânate.
Szijjarto a declarat că MOL a dublat livrările către Serbia în noiembrie şi va furniza în decembrie de două ori şi jumătate volumul obişnuit de ţiţei şi combustibili.
”Ungaria va utiliza toate mijloacele disponibile pentru a asigura continuitatea aprovizionării Serbiei cu petrol”, a spus ministrul, după o întâlnire la Belgrad cu ministrul sârb al energiei, Dubravka Djedovic Handanovic.
Ungaria, condusă de premierul Viktor Orbán, apropiat al preşedintelui american Donald Trump, importă cea mai mare parte din ţiţei din Rusia şi o parte prin conducta JANAF din Croaţia.
SERBIA AR PUTEA PRELUA CONTROLUL NIS
Marţi, preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat că Belgradul le va acorda acţionarilor ruşi ai NIS, Gazprom Neft şi Gazprom, un termen de 50 de zile pentru a-şi vinde participaţiile. În caz contrar, statul sârb va prelua operaţiunile şi va face o ofertă de cumpărare.
Atât preşedintele, cât şi ministrul energiei au avertizat că Serbia trebuie să obţină până la finalul zilei de miercuri o licenţă operaţională de la OFAC pentru a menţine rafinăria în funcţiune.
”Vom vedea, sper azi sau diseară, ce răspuns vom primi. Este esenţial ca operaţiunile să nu fie întrerupte şi piaţa să rămână aprovizionată”, a declarat Djedovic Handanovic.
Preşedinta parlamentului, Ana Brnabic, a afirmat că majoritatea guvernamentală pregăteşte o modificare a legii bugetului pentru a permite Serbiei să preia controlul asupra NIS de la acţionarii ruşi.
Gazprom Neft deţine 44,9% din NIS, Gazprom 11,3%, statul sârb 29,9%, iar restul aparţine acţionarilor mici.
UNGARIA ŞI SERBIA ACCELEREAZĂ PLANURILE PENTRU O CONDUCTĂ COMUNĂ
Szijjarto a mai spus că Ungaria şi Serbia sunt pregătite să accelereze construcţia conductei planificate care va conecta cele două ţări. În aprilie, el afirmase că această conductă ar putea acoperi integral necesarul de ţiţei al Serbiei până în 2028.






























Comentează