Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă, instalată în SJU Pitești, funcţionează la capacitate maximă. Toate cele 12 paturi sunt ocupate

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 14-10-2020

Actualizat: 14-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: spitalmilitarsb.ro

Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă instalată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti funcţionează la capacitate maximă, toate cele 12 paturi fiind ocupate, au anunţat, miercuri, reprezentanţii unităţii medicale.

"Creştere alarmantă a numărului de pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus, la nivel naţional! Acest lucru a dus la ocuparea multor Secţii de Terapie Intensivă din ţară. În contextul dat, Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă (...) funcţionează, din nou, la capacitate maximă", se arată într-un comunicat al SJU Piteşti, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Gabriela Firea reacționează după declarațiile lui Tătaru și Arafat: Nu am auzit nici măcar o măsură care să vină din partea Guvernului şi care să ne garanteze limitarea răspândirii coronavirului

Conform sursei citate, toţi pacienţii trataţi în unitatea mobilă au fost aduşi cu ambulanţele, prin transfer, de la spitale din alte zone ale ţării - Ialomiţa, Sibiu, Bucureşti, Vâlcea şi Caraş-Severin.

Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a devenit funcţională pe data de 31 iulie, după ce s-au finalizat toate procedurile de instalare şi a primit avizul de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică Argeş. Construită pe structura unui tir, unitatea este dotată cu 12 paturi, având toate echipamentele necesare unei secţii de terapie intensivă - ventilatoare, monitoare şi injectomate - pentru a putea oferi asistenţă medicală de specialitate pacienţilor în stare critică.

Citește și: Alexandru Rafila, după noul record de cazuri Covid-19: Nu mai facem față la pacienți!

Din prima săptămână a lunii septembrie şi până în noaptea de marţi spre miercuri, în unitate nu au mai fost trataţi pacienţi diagnosticaţi cu virusul SARS-CoV-2.

În judeţul Argeş s-au înregistrat 58 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor comunicate, miercuri, de Instituţia Prefectului. Numărul persoanelor diagnosticate pozitiv de la începutul pandemiei a ajuns, astfel, la 5.893.

De la începutul pandemiei, 5.280 de persoane din judeţul Argeş confirmate cu noul coronavirus s-au vindecat, iar 238 au murit.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri