DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Uniunea Europeană a aprobat participarea SUA, Canadei şi Norvegiei la un proiect privind mobilitatea militară

UE Uniunea europeana

Miniştrii apărării din Uniunea Europeană au aprobat joi participarea Statelor Unite ale Americii, Canadei şi Norvegiei, ţări membre ale NATO, la un proiect comun care vizează accelerarea deplasărilor de trupe în interiorul Europei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

''Este un proiect important, nu numai pentru Uniunea Europeană, ci şi pentru NATO'', a subliniat ministrul apărării german, Annegret Kramp-Karrenbauer. ''Va fi un salt cuantic în termeni de cooperare concretă'', a adăugat oficialitatea germană.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat decizia miniştrilor europeni ai apărării. ''Aliaţii non-europeni joacă un rol esenţial în protecţia şi apărarea Europei'', a reamintit el.

''Chiar în momentul în care vorbim, desfăşurăm mii de soldaţi în cadrul unui exerciţiu al NATO în România. Acest lucru arată cum ne mobilizăm trupele şi cum suntem capabili să le desfăşurăm în întreaga Europă'', a subliniat Stoltenberg, care a precizat că la exerciţiul respectiv iau parte şi militari din Regatul Unit, SUA şi Turcia.

Proiectul UE privind mobilitatea militară este menit să faciliteze deplasările de trupe în interiorul Europei, acţiuni considerate de NATO drept cruciale în cazul unui conflict cu Rusia.

În timp ce NATO a fost vârf de lance în eforturile de a reduce discrepanţele din legislaţiile statelor membre UE cu impact asupra transferului trupelor americane în Europa, UE dispune de un buget pentru consolidarea podurilor care nu sunt suficient de rezistente pentru a susţine trecerea tancurilor şi are mai multe pârghii asupra schimbării reglementărilor în blocul comunitar.

Decizia de joi se traduce prin faptul că SUA, Canada şi Norvegia devin primele ţări din afara UE care vor colabora în cadrul Cooperării Permanente Structurate (PESCO) a UE, iniţiativă menită să aprofundeze legăturile în domeniul apărării.

PESCO a fost convenită de liderii UE în decembrie 2017, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014.

În acest timp, Uniunea Europeană a alocat 1,7 miliarde de euro din bugetul său comun până în anul 2028 pentru a creşte aşa-numita mobilitate militară în sprijinul NATO. Sporirea mobilităţii militare are în vedere îmbunătăţirea schimbului de informaţii între statele UE şi reducerea birocraţiei la frontiere, inclusiv prin armonizarea reglementărilor vamale pentru a permite desfăşurări rapide şi înlesnirea transportului echipamentelor militare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.