Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Uniunea Europeană a cedat. Țările membre pot cumpăra ce vaccin anti-Covid vor, cu excepția companiilor cu care deja există contracte semnate de Comisie

COVAX
vaccin covid

Undă verde de la Bruxelles: Țările membre ale Uniunii Europene pot cumpăra vaccin anti-Covid de unde vor, mai puțin de la companiile care au deja contract încheiat cu Comisia europeană. Este prima dată când se transmite oficial această aprobare, relatează Pro TV

Slovacia a achiziționat deja serul rusesc Sputnik, Cehia se pregătește să facă la fel, iar în Ungaria se fac inoculări atât cu vaccinul rusesc, cât și cu cel chinezesc Sinopharm.

Pe de altă parte, celebritățile continuă pledoaria pentru imunizare. Dolly Parton de pildă, și-a adaptat hitul, “Jolene” și a cântat - “Vaccine, vaccine!”

Dolly Parton: “Vreau să le spun tuturor că ar trebui să se vaccineze. Chiar am schimbat versurile unuia dintre cântecele mele ca să se potrivească ocaziei. Ar fi așa: “Vaccin, vaccin, vaccin... Vă implor, nu ezitați. Vaccin, vaccin, vaccin... Că după ce ai murit, o să fie puțin cam târziu.”

Știu că încerc să fiu amuzantă acum, dar sunt foarte serioasă în privința vaccinului.

Legenda muzicii country, care a împlinit 75 de ani în ianuarie, a fost vaccinată cu serul Moderna, în Tennessee. Purta o rochie de culoare violet, cu decupaje la umeri, așadar cât se poate de potrivită pentru ocazie. La ținută și-a asortat o mască de aceeaşi culoare.

Artistă și femeie de afaceri, care se dedică și campaniilor umanitare, Dolly Parton a postat imagini pe contul ei de Twitter cu mesajul: “Dolly a primit o doză din propriul său leac”, o referire la faptul că a contribuit la finanțarea dezvoltării vaccinului Moderna. Anul trecut, a donat un milion de dolari centrului medical universitar din Nashville pentru cercetări în domeniul combaterii coronavirusului.

Şi legendarul Pele s-a vaccinat. Faimosul fotbalist, ajuns la 80 de ani, şi-a îndemnat compatrioţii să respecte regulie şi gesturile barieră împotriva răspândirii SARS-CoV-2.

Joe Biden, președintele SUA: “Această țară va avea suficiente doze de vaccin, o spun din nou, pentru fiecare adult din America până la sfârșitul lui mai.”

Preşedintele american şi-a îndemnat compatrioţii să rămână vigilenţi, mai ales că sunt temeri în privinţa noilor variante, mult mai contagioase, ale virusului. În câteva state federale americane, printre care şi Texasul, răspunsul la apelul lui Biden a fost ridicarea restricţiilor. Nici măştile nu mai sunt obligatorii, la fel - în Michigan, Louisiana şi Mississippi

În Ucraina, președintele Volodimir Zelenski s-a vaccinat la bustul gol. Zelenski a primit vaccinul în estul țării, unde i-a vizitat pe militarii care luptă împotriva separatiștilor pro-ruși.

Şeful statului i-a îndemnat pe toți ucrainenii să-i urmeze exemplul, dar are de dus o muncă serioasă de convingere. Aproape jumătate din populația Ucrainei nu vrea să se vaccineze.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: “Este imposibil să învingem pandemia de Covid doar purtând mască și folosind dezinfectanți. Trebuie să ne vaccinăm toți, chiar și aceia dintre noi care am trecut prin boală.”

Singurul vaccin disponibil în Ucraina este cel de la AstraZeneca. Liderul de la Kiev a respins din start ideea unei imunizări cu serul rusesc Sputnik și le-a cerut țărilor din Uniunea Europeană să trimită vaccinuri și în Ucraina, în semn de solidaritate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.