Uniunea Europeană a acoperit în 2025 peste 80% din necesarul de finanțare externă al Ucrainei, iar statele membre au primit peste 4 milioane de refugiați ucraineni de la începutul războiului.
Sprijinul total acordat Ucrainei de instituțiile Uniunii Europene și de statele membre a ajuns la 193,3 miliarde de euro de la începutul războiului, arată Raportul general privind activitățile Uniunii Europene în 2025, publicat vineri de Comisia Europeană. Documentul evidențiază, printre altele, amploarea ajutorului oferit Kievului, de la sprijin financiar și militar până la asistență umanitară și programe de reconstrucție.
Numai în anul 2025, Uniunea Europeană a acoperit 84% din necesarul de finanțare externă al Ucrainei, contribuind la menținerea funcționării economiei și instituțiilor statului. În același timp, liderii europeni au decis, la Consiliul European din decembrie, mobilizarea a încă 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026–2027, prin împrumuturi comune garantate de bugetul UE.
Sprijinul militar a fost unul dintre pilonii principali ai ajutorului acordat Ucrainei. UE și statele membre au furnizat aproximativ 66 de miliarde de euro în asistență militară, inclusiv 6,4 miliarde de euro prin mecanismul European Peace Facility, fondul european pentru sprijin militar extern. În paralel, misiunea de asistență militară pentru Ucraina (EUMAM) a instruit până acum aproximativ 85.000 de militari ucraineni.
Uniunea Europeană a contribuit și cu fonduri provenite din active rusești înghețate. 3,4 miliarde de euro din veniturile generate de aceste active au fost direcționate către sprijinirea Ucrainei. În același timp, statele membre au înghețat peste 27 de miliarde de euro în active private aparținând oligarhilor ruși și belaruși și apropiaților acestora.
De asemenea, UE continuă să ofere ajutor umanitar pentru populația afectată de război. De la invazia pe scară largă lansată de Rusia în februarie 2022, Comisia Europeană a alocat peste 1 miliard de euro pentru programe umanitare în Ucraina, dintre care 220 de milioane de euro doar în 2025.
În luna septembrie, au fost mobilizate 40 de milioane de euro pentru a ajuta populația să facă față celei de-a patra ierni de război. Fondurile au fost destinate materialelor pentru adăposturi, reparării locuințelor și îmbunătățirii accesului la apă, încălzire și servicii sanitare.
În paralel, mecanismul european de protecție civilă a coordonat cea mai amplă operațiune de sprijin de urgență din istoria UE. Statele membre și țările participante au trimis în Ucraina peste 156.000 de tone de ajutoare, inclusiv echipamente medicale, generatoare, vehicule și materiale pentru adăposturi.
De asemenea, mai mult de 4.700 de pacienți ucraineni au fost transferați pentru tratament în spitale din Europa.
UE continuă să primească și persoanele care fug din calea războiului. Din 2022, peste 4 milioane de ucraineni au fost găzduiți în statele membre. În 2025, țările UE au decis să prelungească statutul de protecție temporară până la data de 4 martie 2027, ceea ce le permite refugiaților să locuiască, să muncească și să studieze în Uniunea Europeană.
Pe termen lung, sprijinul european vizează și reconstrucția Ucrainei. UE a creat Ukraine Facility, un instrument financiar de până la 50 de miliarde de euro pentru perioada 2024–2027, destinat redresării economice, reconstrucției infrastructurii și modernizării țării.
În cadrul acestui mecanism, UE pune la dispoziție 9,5 miliarde de euro pentru investiții în Ucraina, bani care ar urma să atragă și alte finanțări publice și private, astfel încât suma totală pentru reconstrucție să ajungă până la 40 de miliarde de euro. Până acum, 6,9 miliarde de euro au fost deja alocate pentru proiecte care includ locuințe, infrastructură energetică, apă potabilă și modernizarea serviciilor publice.
Blocul comunitar investește și în infrastructura de transport care leagă Ucraina de piața europeană. 2,3 miliarde de euro au fost deja mobilizate pentru îmbunătățirea conexiunilor de transport dintre UE, Ucraina și Republica Moldova. Din această sumă, 1,55 miliarde de euro reprezintă granturi acordate prin programul Connecting Europe Facility, programul UE pentru finanțarea infrastructurii de transport.
Printre proiectele finanțate se numără o linie feroviară la standard european între Polonia și Ucraina, în valoare de 73,5 milioane de euro, menită să înlesnească integrarea transportului ucrainean în rețeaua feroviară europeană.
Sprijinul economic este completat de instrumente menite să stimuleze comerțul. În 2025, a fost semnat primul acord din cadrul Ukraine Export Credit Guarantee Facility, mecanismul UE care oferă garanții pentru exporturile europene către Ucraina. Prin acest instrument sunt acordate garanții în valoare de 20 de milioane de euro.
Raportul UE arată că sprijinul european nu se limitează la ajutor de urgență, ci urmărește integrarea treptată a Ucrainei în economia europeană. Kievul continuă să se apropie de piața unică a UE, inclusiv prin aprofundarea zonei de liber schimb și prin integrarea treptată în sectoare precum energia și transporturile.
Proiectele anunțate în cadrul Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei, organizată în 2025 la Roma, ar putea mobiliza până la 10 miliarde de euro în investiții pentru reconstruirea locuințelor, repornirea economiei și modernizarea infrastructurii energetice.
În același timp, Ucraina a fost inclusă în programul Erasmus+ și două milioane de manuale noi sunt distribuite elevilor ucraineni pentru anul școlar 2025–2026.
„Securitatea Europei începe în Ucraina”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, subliniind că UE va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi nevoie.






























Comentează